Ce spune Kovesi despre planurile de a intra în politică: „Am plecat din România de aproape 8 ani de zile și încă sunt sperietoarea tuturor”
Laura Codruța Kovesi respinge orice scenariu cu privire la intrarea sa în politică sau la o eventuală candidatură. Șefa Parchetului European afirmă că nu are contacte politice și nici intenția să creeze un partid, dar e gata să ajute România prin voluntariat.
Fosta șefă DNA observă că numele său apare constant în jocurile de putere de la București pentru a forța negocieri sau pentru a speria adversarii.
„Am plecat din România de aproape 8 ani de zile și încă sunt sperietoarea tuturor. Dacă vrei să obții ceva, e suficient să zici o aduc pe Kovesi și toată lumea se sperie și își acceptă ce vrei tu. N-am niciun fel de contacte la nivel politic. Nu mi-am exprimat niciodată intenția de a intra în politică. Am văzut că au fost tot felul de speculații că candidez la președinție, voi fi numită ministrul Justiției, voi fi numită director la SRI. Este onorant, este foarte frumos, dar niciodată nu a fost ceva concret, a declarat aceasta într-un interviu acordat Context.ro
Refuz categoric pentru funcții dependente de partide
Întrebată dacă exclude revenirea într-o funcție de demnitate publică în România, Kovesi a precizat că nu acceptă nicio poziție care presupune apartenența la un partid politic.
„Nu am niciun fel de plan să intru în politică, nu vreau să creez niciun fel de partid politic. Nu vreau să intru în nicio alianță politică cu nimeni, chiar nu am urmărit aceste scenarii și chiar nu mă interesează, și chiar cred că este o perdea de fum.”
Expertiză oferită prin voluntariat
Singura formă de implicare pe care Kovesi o acceptă pentru viitor este cea profesională, în afara spectrului politic.
„Mi-aș dori, spre exemplu, să am posibilitatea să fac traininguri cu procurorii și judecătorii tineri, care cu siguranță ar putea să învețe lucruri de la un fost procuror general, un fost șef DNA și un fost procuror șef european, mai ales despre noile atribuții ale Parchetului European. Dar asta nu înseamnă că o să intru în politică sau nu înseamnă că o să și fac. (…) Nu doresc să revin într-o funcție care presupune să fac parte dintr-un partid politic.”
Mesaj tăios pentru Nicușor Dan
În cadrul aceluiași interviu, Kovesi a reacționat ironic la acuzațiile președintelui Nicușor Dan, cum că sub mandatul ei la DNA s-ar fi comis abuzuri. Șefa EPPO a afirmat că funcția de șef al statului este, cu siguranță, una obositoare și stresantă și a subliniat că rezultatele la olimpiada de matematică nu îi oferă expertiza necesară lui Nicușor Dan pentru a evalua activitatea procurorilor. De altfel, fosta șefă DNA i-a transmis președintelui că îi dorește „un somn bun”.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Atacuri la adresa României din Parlamentul Greciei, după investigația Codruței Kovesi: „Provine dintr-o țară care nu are o tradiție de separare a puterilor”
- După România, Kovesi vrea „să curețe” și Grecia de corupție. Fosta șefă DNA s-a răstit la autorități și le-a amenințat
- Kovesi are undă verde să aresteze 13 parlamentari greci. Ce acuzații le aduce