Ce țări sărbătoresc Paștele catolic și care sunt tradițiile din ziua Învierii lui Iisus Hristos. De la omleta din 5.000 de ouă la crucificări reale

Publicat: 03 04. 2026, 18:16
Actualizat: 03 04. 2026, 18:31

În 2026, Paștele catolic are loc pe 5 aprilie și este marcat de tradiții diverse, în funcție de cultura și specificul fiecărei țări, iar modul în care este celebrată această sărbătoare reflectă bogăția și culoarea fiecărei comunități. Paștele catolic și cel ortodox se sărbătoresc, de cele mai multe ori, la date diferite. În acest an, Paștele ortodox este pe 12 aprilie.

Duminica Paștelui este sărbătorită în prima duminică după luna plină eclesiastică, dar calculele pot varia. Această dată este observată de creștinismul occidental – catolic, anglican, biserici protestante etc. Duminica Paștelui ortodox apare adesea la o dată ulterioară decât cea a Paștelui catolic.

FOTO – Caracter ilustrativ

Anul acesta, Postul Mare la catolici a început în Miercurea Cenușii, cu 40 de zile înainte de Paște, iar mulți creștini au participat la slujbele bisericești în Miercurea Cenușii. La aceste slujbe catolicilor li se face semnul crucii pe frunte cu cenușă, aceasta fiind un simbol al penitenței în Vechiul Testament și în antichitatea păgână, informează Știrile Pro TV.

În Biserica Catolică Romană, Miercurea Cenușii este o zi de post și rugăciune, iar – în secolul al VI-lea – creștinii care comiseseră greșeli grave erau obligați să facă penitență publică. În Miercurea Cenușii, ei purtau un veșmânt de pânză aspră confecționat din păr de capră și purtat sub forma unei cămăși sau ca un brâu în jurul șoldurilor, în semn de penitență, pe care îl purtau timp de 40 de zile, apoi episcopul local îi binecuvânta și îi stropea cu cenușă.

Penitenții erau alungați din locul sfânt, în timp ce alții recitau Psalmii Penitențiali, și nu puteau intra din nou în biserică până în Joia Mare (joia dinaintea Paștelui), când primeau absolvirea.

Paștele nu are dată fixă, deci nu are loc întotdeauna în aceeași zi de la un an la altul. De exemplu, în calendarul gregorian, acesta pică întotdeauna într-o duminică între 22 martie și 25 aprilie. Totuși, Paștele poate fi observat între 4 aprilie și 8 mai în Biserica Ortodoxă Orientală.

Peste o perioadă de 500 de ani (de la 1600 la 2099 d.Hr.), se întâmplă ca Paștele să fie sărbătorit cel mai des în fiecare an pe 31 martie sau pe 16 aprilie. Și, conform mediei pe termen lung, cea mai neobișnuită dată a Paștelui este 22 martie, iar locul al doilea este pentru data de 24 aprilie și pe locul al treilea este data de 23 martie.

Duminica Paștelui cade întotdeauna în prima duminică după Luna Plină a Paștelui, care apare pe sau după echinocțiul de primăvară sau martie.

Țările cu cetățeni predominant catolici

Catolicismul este o religie practicată în întreaga lume și reprezintă o ramură a creștinismului, existând mai multe credințe de bază ale sale. În primul rând, catolicii cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că a fost răstignit, undeva în jurul anului 33 d.Hr., și că a înviat din morți și s-a înălțat la cer.

De asemenea, catolicii mai cred că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și folosesc cele Zece Porunci ca busolă morală și etică, cred în Adam și Eva, și mai cred că toți oamenii sunt păcătoși din cauza păcatului original al lui Adam și Eva.

Aceste credințe de bază sunt comune la toate variantele creștinismului, dar catolicismul mai are și unele viziuni exclusive, unice printre denominațiile creștine. De exemplu, în timp ce cei mai mulți creștini văd botezul ca pe un act simbolic, catolicii cred că practica înlătură acest păcat original și este necesară pentru mântuire.

Mai mult, catolicii se roagă și către sfinții decedați și Fecioara Maria, în timp ce ortodocșii se roagă doar Sfintei Treimi, Tatăl (Dumnezeu), Fiul (Isus), și Duhului Sfânt. Diferențe suplimentare includ mărturisirea păcatelor către un preot și credința catolică în existența Purgatoriului.

Țări cu cetățeni predominant catolici:

  • Brazilia – 123.360.000;
  • Mexic – 100.000.000;
  • Filipine – 85.470.000;
  • Statele Unite – 69.300.000;
  • Italia – 50.474.000;
  • Franța – 39.000.000;
  • Columbia – 35.000.000;
  • Polonia – 33.037.017;
  • Spania – 30.720.000;
  • Argentina – 28.770.000.

Însă, clasamentul se schimbă atunci când vine vorba de procentul total al unei națiuni care practică catolicismul…

Top 10 țări cu cel mai mare procentaj de catolici:

  • Statul Vatican 100%;
  • Timorul de Est 96,9%;
  • San Marino 90,5%;
  • Paraguay 89%;
  • Malta 88,7%;
  • Andorra 88,2%;
  • Croația 86,3%;
  • Polonia 85,8%;
  • Portugalia 84,5%;
  • Italia 83%.

Tradițiile și obiceiurile cele mai neobișnuite de Paștele catolic

Unele țări în care se practică catolicismul au mai multe tradiții și obiceiuri, unele dintre ele fiind chiar neobișnuite.

Răstignirea reală, în Filipine

Catolicii devotați din Filipine se aliniază să participe la reprezentări ale răstignirii lui Cristos, cu auto-flagelare și tragerea crucii, în Vinerea Mare. Astfel, orașul San Fernando organizează un spectacol al patimilor, care culminează în răstignirea efectivă a cel puțin trei devotați pe cruci de lemn în fața spectatorilor.

De-a lungul vremii, Biserica Catolică a încercat să îi descurajeze pe adepți de la această practică, iar Departamentul de Sănătate sugerează participanților să se vaccineze împotriva tetanosului și să folosească cuie sterilizate.

Uciderea iepurilor, în Noua Zeelandă

În Central Otago, Noua Zeelandă, iepurii pufoși sunt considerați dăunători care distrug culturile agricole, iar în acest context se organizează o competiție anuală, care recrutează echipe de vânători să participe la un concurs de vânătoare de 24 de ore, cu scopul de a ucide cât mai mulți iepuri posibil, potrivit independent.co.uk.

Incendierea dealurilor: Texas

Locuitorii din orașul Fredericksburg, din Texas, SUA, se îmbracă în costume de iepurași de Paște, pionieri și comanși (popor amerindian din Marea Câmpie a Statelor Unite actuale) și defilează prin micul lor oraș, înainte de a incendia dealurile din jurul lui. Pe măsură ce focurile ard, luminile orașului pălesc. Această ceremonie datează din anul 1847 și s-a dorit a sărbători astfel acordul de pace semnat între coloniștii germani și amerindieni.

Sprintul Fecioarei Maria, în Italia

Procesiunea La Madonna Che Scappa (Fecioara Zburătoare) este organizată în Duminica de Paște în Sulmona, în regiunea Abruzzo din sudul Italiei, când localnicii poartă statui ale lui Hristos Înviat, Sfântul Ioan și Sfântul Petru la Biserica San Filippo Neri pentru a anunța vestea Învierii Fecioarei de Loreto. După convingerea sfinților, Fecioara se mișcă încet și apoi aleargă brusc să-și întâlnească fiul, acompaniată fiind de sunetul artificiilor.

Omletă uriașă din 5.000 de ouă și 50 de kilograme de bacon, în Franța

Francezii din Haux, Gironde, își încep misiunea anuală de a hrăni toți cei 1.000 de locuitori cu o omletă uriașă în ziua de după Paște. Astfel, pe un foc construit manual în piața orașului, bucătarii folosesc 5.000 de ouă și 50 de kilograme de bacon, ceapă și usturoi pentru a face omleta într-un vas cu o lățime de peste 3 metri.

Această sărbătoare a satului este un eveniment anual, care datează de 30 de ani, dar mulți o atribuie cu o poveste conform căreia Napoleon a cerut să fie pregătit un fel gigant de mâncare cu ouă pentru trupele sale în timp ce treceau prin țară.

Lunea udă, în Slovacia

În Lunea Umedă, bărbați dedicați urmează tradiția străveche de a vărsa o găleată de apă rece peste o tânără nevinovată, când aceasta răspunde la ușă. Se pune că această tradiție slovacă binecuvântează persoana udată cu fertilitate și putere, iar bărbații sunt apoi invitați și răsplătiți cu ouă vopsite, bani și vodcă.

Halloween în plină primăvară, în Suedia

În Joia Mare, copiii suedezi își pictează fețele și iau mături în mână pentru a se îmbrăca în vrăjitoare și a merge din ușă în ușă, cerând dulciuri, Conform legendelor suedeze, vrăjitoarele vizitau pădurea Blakulla înainte de Paște, pentru a petrece alături de diavol.

Cum sărbătoresc catolicii Paștele

În Spania, Săptămâna Mare (Semana Santa) este marcată prin impresionante procesiuni religioase care au loc în orașe precum Sevilla sau Málaga, când frățiile catolice mărșăluiesc ore întregi pe străzi, purtând statui ale lui Iisus și Fecioarei Maria, într-o atmosferă solemnă și emoționantă, în sunet de tobe și trompete.

În America Latină, în țări precum Mexic și Columbia, se pune accent pe reconstituiri dramatice ale Patimilor lui Hristos, combinate cu ritualuri indigene și dansuri tradiționale.

În Filipine, credincioșii aleg uneori forme extreme de penitență pentru a-și exprima credința, iar răstignirile reale sunt exemple spectaculoase, dar controversate, ale devotamentului religios.

Pe de altă parte, în multe țări europene cu tradiție catolică – cum ar fi Franța, Italia sau Polonia – Paștele este și o ocazie de reuniune familială, cu mese bogate și deserturi specifice.

Autorul mai recomandă:

Când sunt Floriile în 2026. Ce semnifică această sărbătoare și ce obiceiuri există

„Luna Roz” și „Luna Albastră”, două spectacole cosmice care au loc primăvara. Ce reprezintă și când vor putea fi observate

Paștele 2026 ar putea fi celebrat în România fără Lumina Sfântă de la Ierusalim din cauza Războiului din Iran

Prognoză Paște 2026 | Cum va fi vremea în București. Meteorologii Accuweather au schimbat radical prognoza