Comandament de iarnă la Primăria sectorului 4. Aproape 100 de utilaje și 600 de lucrători sunt gata să ia în piept ninsorile de Crăciun

Publicat: 23 12. 2025, 13:03

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul sectorului 4 anunță bucureștenii cu privire la măsurile în regim de alertă pregătite de autorități în vederea întâmpinării ninsorilor de Crăciun. Astfel, anunță Daniel Băluță, sectorul 4 este pregătit pentru prima ninsoare a acestei ierni. Aproximativ 100 de utilaje și 600 de lucrători sunt gata să intervină dacă va fi necesar. 

Fostul candidat la funcția de Primar general, Daniel Băluță, informează că mai multe detalii referitoare la măsurile luate de autorități sunt disponibile pe site-ul Primăriei: https://ps4.ro/…/sectorul-4-este-pregatit-pentru-prima…/

Daniel Băluță. Foto: ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

Va ninge în București, în ajunul Crăciunului, conform codului galben de vreme rea emis recent de meteorologi pentru zilele de 24 și 25 decembrie.
În aceste condiții, colegii noștri care se ocupă de deszăpezire au intrat deja în dispozitiv și pregătesc planul de acțiune, în cazul în care va fi necesară intervenția pe străzi.
Anul acesta, avem la dispoziție 98 de utilaje multifuncționale și peste 600 de lucrători, gata să intervină ori de câte ori situația o va impune.
Mai multe detalii referitoare la acest subiect sunt disponibile pe site-ul Primăriei:
Vă reamintesc că, în această perioadă, toate situațiile dificile legate de deszăpezirea străzilor pot fi semnalate la numărul de urgență 021.9441.
Zi frumoasă tuturor!, a scris edilul.

Batalionul lui Băluță: 98 de utilaje și 600 de oameni în teren

  • Astfel, un număr total de 98 de utilaje multifuncționale, dotate corespunzător atât pentru operațiunile de pluguit, cât și pentru cele de împrăștiere a materialului antiderapant, de capacitate mare, dar și utilaje de dimensiuni reduse, sunt pregătite să acționeze, la nevoie, pentru îndepărtarea zăpezii atât de pe străzile principale, cât și de pe cele secundare.
  • Acestora li se adaugă peste 600 de lucrători ai operatorului de salubritate și ai autorității locale, care pot interveni de urgență pentru curățarea trotuarelor, a stațiilor mijloacelor de transport în comun, a refugiilor stațiilor de tramvai, precum și a căilor de acces către spitale și alte instituții publice.
  • Totodată, pentru combaterea poleiului, a fost asigurat un stoc de 4.500 de tone de material antiderapant, cu inhibitori de coroziune, cu posibilitatea suplimentării cantității, dacă situația din teren o va impune.

Toate situațiile dificile referitoare la deszăpezirea străzilor pot fi semnalate la numărul de urgență 021.9441, mai arată primăria sectorului 4. 

Meteorologilor au emis un cod galben de vreme rea pentru zilele de 24 și 25 decembrie, perioadă în care, la nivelul Capitalei, sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, echipajele de deszăpezire ale Sectorului 4 au intrat deja în dispozitiv. Așa cum a scris Gândul, iarna se va face simțită în Capitală, chiar în zilele de Crăciun.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI

România, lovită de un val de aer polar, de Crăciun. Unde sunt așteptate ninsori

Orașele din România în care vine „iarna secolului” începând cu 24 decembrie, potrivit meteorologilor Accuweather