În Doroțcaia din Republica Moldova, pe malul stâng al Nistrului, un loc în care s-au dat bătălii în anii 90, în timpul războiului din Transnistria, copii moldoveni sunt nevoiți să treacă granița pentru a avea acces la educație în limba română. În zona care a rămas sub autoritatea Chișinăului încă se mai văd și azi soldați cu arme și cu glonț pe țeavă.
Microbuzele și autocarele cu elevi din Trasnistria, teritoriu din Republica Moldova controlat de armata A14 a Rusiei, intră în acest moment în Doroscaia, sat sub jurisdicția Chișinăului. Între cele două zone există și o așa-zisă vamă, cu militari ruși în armați. Copiii vin aici la școală special pentru a face cursurile în limba română.
În 1992, după războiul prin care zona de la dreapta Nistrului se desprindea de Republica Moldova, autoritățile secesioniste au interzis predarea în grafia latină în școli. Alfabetul chirilic și limba rusă aveau să fie repuse în drepturi, spre disperarea părinților și mai ales a profesorilor care locuiau acolo și care nu concepeau ca în școală să nu se studieze în limba părinților și a bunicilor lor.
Eleonora Cercavschi, profesor de limba și literatura română, era atunci și directoare a Liceului Ștefan cel Mare din Grigoriopol.
În trecut prin foarte multe provocări, dar n-am văzut, de exemplu, pentru mine, eu n-am văzut altă cale să tratez limba, părinții, nația. Nu am putut, n-am putut ca să fiu trădător a neamului meu.
După 4 ani în care a stat mai mult prin beciurile arestului, profesoara a reușit o victorie nesperată, dar extrem de prețioasă. Liceul condus de ea, cu tot cu elevi, s-a refugiat în școala din Doroțcaia, peste Nistru. Și de peste 20 de ani, generații de copii împreună cu profesorii lor fac naveta cu autocarele câte 30 km în fiecare zi doar ca să învețe în limba română.
Eu cred că viitorul președinte al României trebuie să fie un președinte care nu este condus de nimeni, să facă totul posibil pentru ca poporul să se dezvolte, țara, să fie securitate și în dezvoltare, își exprimă speranța Eleonora Cercavschi.