Alexandra Căpitănescu a revenit în România după participarea la finala Eurovision 2026, desfășurată la Viena. Artista a fost așteptată de sute de români la aeroport.
România a încheiat concursul cu 296 de puncte, după prestația Alexandrei Căpitănescu cu piesa „Choke Me”, interpretată din poziția 24 în marea finală. La sosirea în România, aceasta le-a mulțumit tuturor pentru susținere.
„A fost o experiență extraordinar de frumoasă, dar și foarte grea, dar acum mă bucur că ne-am clasat pe locul 3 și că am fost locul 2 la public, ceea ce înseamnă că suntem, cum s-ar spune în anii trecuți, câștigătorii inimilor – și cred că asta este mult mai important decât niște note acordate. În general, e foarte subiectivă treaba asta cu dat note muzicii și artei, dar eu cred cel mai mult în ceea ce simte publicul și cred că publicul mereu are dreptate, în orice, intituiția publicului e cea mai puternică”, adeclarat Alexandra.
„Singuri n-am fi reușit să facem performanța asta și, ca un sfat pentru viitorii participanți de la Eurovision, dragilor, aveți nevoie de o echipă, aveți nevoie de oameni în care să vă puneți toată încrederea, fiindcă singur” „Rămâne o victorie foarte importantă pentru noi, ca artiști – și ca artiști care încă se dezvoltă, a căror carieră încă nu era foarte stabilă până acum câteva zile. Ce pot să zic e faptul că noi abia acum începem să avem treabă în adevăratul sens al cuvântului și apar concerte. Chiar vă așteptăm la concertele noastre din vară să ne urmăriți, vă așteptăm cu tot dragul”, a continuat artista.
Alexandra Căpitănescu i-a îndemnat pe români „să își susțină mai mult artiștii”.
„Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă faptul că nu toți artiștii sunt la fel și că fiecare om este diferit, și că nu funcționăm la fel. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei! Noi cred că prin asta am câștigat foarte mult când vine vorba de publicul internațional, fiindcă și atunci când intram în backstage la Eurovision eram strigați „Romanian kids„”, a declarat Alexandra.
Eurovision 2026 a fost câștigat de Bulgaria, în timp ce Israel s-a clasat pe locul al doilea. Participarea artistei la Eurovision a atras atenția atât publicului, cât și fanilor competiției, prestația României fiind considerată una dintre cele mai puternice din ultimii ani.
Alexandra Căpitănescu s-a făcut remarcată încă din 2023, când a câștigat trofeul emisiunii Vocea României. Ulterior, artista și-a continuat cariera muzicală prin lansări proprii și colaborări.
RECOMANDAREA AUTORULUI