Cristi Chivu, prima reacție despre penalty-ul pe care nu l-a primit echipa lui în Milan – Inter. „Nu mai e nimic de zis!”

Publicat: 09 03. 2026, 14:59
Actualizat: 09 03. 2026, 15:00
Chivu, prima reacție despre penalty-ul pe care nu l-a primit echipa lui în Milan - Inter

Cristi Chivu, antrenorul lui Inter Milano, nu s-a ferit să vorbească, după meciul cu AC Milan, despre penalty-ul pe care echipa sa nu l-a primit. „Rossonerrii” s-au impus cu 1-0 în cel mai așteptat derby din Italia, scrie PROSPORT.

Finalul jocului de pe „San Siro” a fost unul încins, iar arbitrii au fost în centrul atenției în două situații.

Chivu: „Avem VAR și VAR a verificat faza”

În cel de-al treilea minut al prelungirilor, Inter a marcat un gol, dar arbitrul a anulat reușita deoarece apucase să fluiere cu doar câteva secunde înainte ca mingea să intre în poartă. El le atrăsese atenția jucătorilor din suprafața de pedeapsă care încercau să își blocheze neregulamentar adversarii.

Cel mai mare scandal s-a declanșat după numai două minute. Samuele Ricci a fost lovit în mână de balon, dar „centralul” nu a dictat nimic, lăsând jocul să continue. Nici arbitrii din camera VAR nu au intervenit, considerând corectă intervenția apărătorului celor de la AC Milan.

La conferința de presă, Cristi Chivu a comentat pe scurt faza respectiv, remarcă Prosport. „Cred că avem VAR și că arbitrul VAR a verificat faza pe monitoare, dar nu am nimic de zis”, s-a limitat Chivu să declare.

Inter a pierdut primul joc în Serie A după 15 partide; tot AC Milan era ultima formație  care o bătuse pe trupa lui Chivu, în partida tur.

După meciul de duminică, tehnicianul român a admis că echipa lui nu s-a mișcat cum și-ar fi dorit el:

„Am fost dezordonați, am ajuns în preajma porții fără să avem o șansă bună. Centrările noastre s-au transformat în antrenament pentru adversari deoarece nu am putut nici măcar o dată să anticipăm și să lovim mingea. Ne-au așteptat în adâncime, țintind să dea lovitura pe contraatac. Ar fi trebuit să ne descurcăm mai bine, să profităm de momentele care nu au curs în favoarea noastră.

Trebuie să ne ridicăm nivelul și să continuăm lucrurile bune pe care le-am făcut până acum”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Record la AC Milan – Inter în Serie A! Ce spune Cristi Chivu despre derby-ul de duminică seara

Cristi Chivu, mesaj categoric pentru Radu Drăgușin. Ce i-a spus înainte ca fundașul să bată palma cu Tottenham