Cum va arăta prima zi de școală în România lui 2025. Mesajul transmis de liderul FSLI pentru părinți și copii, înainte de primul clopoțel
Haos și incertitudine. Sunt, la o simplă constatare, cele două cuvinte în jurul cărora baleiază astăzi educația din România. Lucru confirmat, în multe unităţi de învăţământ de faptul că sălile de clasă vor fi, în data de 8 septembrie, goale. „O imagine sumbră a ceea ce va fi educaţia din această ţară”, după cum a concluzionat, duminică, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu.
Reamintim că peste 30.000 de cadre didactice din toată țara vor protesta, luni, 8 septembrie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, față de Legea Bolojan și prevederile acesteia privind educația.
„O tăiere mascată a veniturilor încasate de cadrele didactice cu 10-20%”
„Dragi colegi, Prima zi de şcoală nu poartă în acest an nicio urmă de bucurie, nicio notă de optimism şi în niciun caz nu poate fi vorba despre o sărbătoare. Ne-am fi dorit ca împreună cu elevii noştri, să transformăm data de 8 septembrie într-o amintire frumoasă. Nu suntem însă noi de vină pentru această situaţie, ci Guvernul iresponsabil care este dispus să distrugă sistemul de învăţământ românesc prin măsurile pe care le adoptă.
Creșeterea normei didactice, una dintre măsurile cu care se mândrește actualul Executiv, înseamnă, în realitate, o tăiere mascată a veniturilor încasate de cadrele didactice cu 10-20%. Este ceea ce Guvernul Bolojan nu recunoaşte! Prin urmare, marea reformă a educaţiei înseamnă şi mai puţini bani alocaţi învăţământului, venituri şi mai mici, oameni şi mai nemulţumiţi”, spune liderul FSLI într-un mesaj adresat colegilor săi.
„Nu aceasta este prima zi de şcoală pe care ne-am dorit-o”
Simion Hancescu s-a adresat părinților și copiilor, susținând că forţarea cadrelor didactice să predea mai multe materii, din arii curriculare diferite, doar pentru a-şi face norma didactică, înseamnă reducerea calităţii în educaţie.
„Reducerea fondurilor de la educaţie înseamnă şcoli cu mai puţine dotări, oameni care vor pleca din sistemul de învăţământ, calitate redusă, deci bătaie de joc la adresa acestei naţiuni. (…) Nu aceasta este prima zi de şcoală pe care ne-am dorit-o, ci pe care guvernanţii au pregătit-o, pentru noi toţi: angajaţi ai educaţiei, elevi şi părinţi! În multe unităţi de învăţământ sălile de clasă vor fi în data de 8 septembrie goale, o imagine sumbră a ceea ce va fi educaţia din această ţară! Vă mulţumim, dragi elevi şi părinţi că înţelegeţi cauza pentru care luptăm împreună!”, se mai spune în mesaj.
Luni, sindicaliștii au anunțat un marș în București, de la ora 11.00. protestatarii vor pleca din Piața Victoriei spre Palatul Cotroceni. La rândul său, ministrul Educației, Daniel David, a declarat duminică că elevii sunt așteptați luni la școală.
„Cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase”, susține ministrul Educației.
Sursa FOTO – caracter ilustrativ: Envato
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Reorganizarea școlilor, un mare fâs. Ce s-a întâmplat cu 40 de unități școlare din Prahova, acolo unde zeci de directori devin directori adjuncţi
- Colapsul școlii românești. Profesorii strigă „CATALOGUL” disperării în poarta Ministerului Educației. ZIUA a 16-a de proteste față de Legea Bolojan
- „De ce aș rămâne în România?” POVESTEA emoționantă a unui olimpic medaliat cu aur. Mesaj pentru Daniel David, după tăierea burselor de performanță
- Daniel David, mesaj pentru SINDICATELE din Educație: „O grevă în septembrie nu poate aduce nimic. Țara are probleme în general”
- Școala românească are zilele numărate! Ziua a zecea de PROTESTE. Profesorii anunță „inaugurarea” anului școlar în fața Guvernului și la Cotroceni