Dragoș Anastasiu, vicepremierul devenit celebru după ce a dat „șpagă de supraviețuire”, spune că s-a simțit în guvernul Bolojan ca într-unul tehnocrat

Publicat: 16 05. 2026, 22:25
Actualizat: 16 05. 2026, 23:58

Dragoș Anastasiu, vicepremierul devenit celebru după ce a recunoscut că a dat „șpagă de supraviețuire” la ANAF, a declarat sâmbătă seară, la B1 TV, că s-a simțit în guvernul Bolojan ca într-unul, mai degrabă, tehnocrat.

„Deși domnul Bolojan este, în mod evident, un om politic atipic, care nu a gândit politic. A fost dispus sa facă lucruri care nu aduceau voturi. S-a comportat ca un tehnocrat fără miză electorală. Alături de Bolojan au fost oameni care au fost tehnocrați: Alexandru Nazare, dar și alții. De exemplu, Ciprian Șerban, Alexandru Rogobete nu erau în prima linie și s-au comportat ca tehnocrați. De multe ori, îi punea în poziții ciudate. Acest guvern s-a comportat ca un guvern tehnocrat, iar – în secunda în care deranjezi o anumită zona – acest sistem reacționează. Un guvern tehnocrat care are și avantajele sale, poate din punct de vedere al ratingului de țara conduce mai bine”, a spus Dragoș Anastasiu.

„Tehnocratul nu răspunde la butoane politice”, a completat el.

Vicepremierul Dragoș Anastasiu / foto: Profimedia

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a demisionat în vara anului trecut după scandalul mitei pe care ar fi dat-o reprezentanților ANAF timp de opt ani, pe care a numit-o „șpagă de supraviețuire”.

Anunțul demisiei l-a făcut duminică, pe 27 iulie 2025, într-o conferință de presă în care a explicat contextul în care a dat mită și care este relația mediului de afaceri cu statul.

„Mi-e clar că în acest climat nu mai pot ajuta pentru că, indiferent ce aș face, va continua procesul de denigrare bazat pe niște fapte, dar dus la extrem. I-am spus că voi face mai mult rău premierului”, afirma, atunci, Anastasiu.

Autorul mai recomandă:

După 2 luni, postul lăsat liber de Dragoş Anastasiu încă nu a fost ocupat. Premierul Bolojan continuă să fie propriul său subaltern

Premierul rămâne propriul subaltern. Bolojan, în continuare și premier, și vicepremier. Încă nu i-a găsit un înlocuitor lui Dragoș Anastasiu