S-a lansat o nouă operațiune „Economia este pierdută, dacă nu votați Guvernul”. Mureșan și Bolojan, la indigo. Mesajele alarmiste despre dobânzi care sar în aer și România care intră în faliment împânzesc deja știrile și rețelele sociale
Amenințarea că Guvernul lui Siegfried Mureșan – europarlamentarul PNL desemnat joi, 17 septembrie, de președintele Nicușor Dan pentru a ocupa funcția de prim-ministru – nu va fi învestit de Parlament, în contextul în care obținerea unei majorități este imposibilă fără voturi din partea PSD sau a partidelor suveraniste, a generat, în mai puțin de 24 de ore, un val de reacții în spațiul public. Cele mai multe dintre acestea prezic un eventual „dezastru economic” care amenință România, în scenariul în care noul Executiv nu va fi votat. Situația pare trasă la indigo atât cu perioada dinaintea formării Guvernului Bolojan, respectiv cu cea dinaintea demiterii acestuia, cât și cu perioada dinaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2025, când George Simion pornea ca favorit în fața lui Nicușor Dan. În realitate, în ciuda „dezastrului” care urma, în repetate rânduri, să pună economia pe butuci, agențiile de rating și-au menținut evaluarea față de România, iar statul nu a întâmpinat dificultăți de finanțare. Dimpotrivă, investitorii s-au înghesuit să finanțeze România, datorită dobânzilor mari care, chiar dacă „dezastrul” a fost evitat, nu au scăzut.
Nicușor Dan: Dacă citești știrile, ai impresia că România este în preajma apocalipsei. Nu este
Președintele a făcut, sâmbătă, un apel la calm și a vorbit despre realizările şi succesele pe care România le-a avut şi le are, în ultimii ani, precizând că ţara nu este „în preajma apocalipsei”.
„Să ne bucurăm când avem succese şi să ne uităm la noi cu echilibru, pentru că pare, dacă citim presa, dacă ne uităm la televizor, pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa! Bineînţeles că România are corupţie, bineînţeles că România are grupuri de interese care acţionează în interes propriu şi nu în interesul public, bineînţeles că am fi putut să fim mult mai digitalizaţi decât suntem, bineînţeles că am fi putut să fim mult mai departe decât suntem, dar când avem nişte succese, să ne uităm la ele ca la nişte succese! Am avut nişte oameni care au avut un termen limită, au avut nişte bani europeni şi s-au încadrat în termenul limită, ăsta e un succes şi sunt multe altele”, a declarat Nicuşor Dan sâmbătă, la inaugurarea lucrărilor de extindere şi modernizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Ce „dezastru economic” amenință România dacă Guvernul lui Siegfried Mureșan nu trece de votul Parlamentului
Un articol semnat de două jurnaliste din România, care a apărut vineri, 18 septembrie, în publicația americană Bloomberg, semnalează faptul că Fitch, cea mai mare agenție de rating din lume, ar avertiza că țara noastră se află la riscul de a intra în categoria „junk”, în cazul în care starea de instabilitate și lipsă de predictibilitate se menține la nivel politic.
Articol publicat vineri, 18 septembrie 2026, în Bloomberg | „Fitch spune că România poate ajunge la junk, dacă va continua criza politică”
În realitate, următoarea evaluare Fitch va fi publicată de reprezentanții agenției abia la începutul anului 2027. Mai mult decât atât, la sfârșitul lunii iulie a acestui an, Fitch a menținut calificativul României la „BBB-”, pragul care separă categoria recomandată investițiilor de cea a zonei speculative.
Dacă ar fi coborât cu o singură treaptă mai jos, la „BB+”, țara noastră ar fi intrat în categoria pe care piețele o numesc, fără niciun fel de menajamente, „junk”. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat a transmis mesajul că statul român încă poate să se finanțeze în condiții normale de piață, însă că, pe baza menținerii perspectivei negative, nu dispare riscul de retrogradare.
„Avertismentul Fitch” este, de fapt, declarația unui analist într-un interviu pentru Bloomberg / Nu e vorba de „junk”
Titlul apărut în publicația americană Bloomberg nu face nimic altceva decât să inducă ideea unui nou „dezastru economic”, în cazul în care Guvernul Mureșan nu va fi învestit de Parlament. De fapt, „avertismentul Fitch” despre care vorbesc cele două jurnaliste din România se referă la o declarație făcută de Malgorzata Krzywicka, director și analist principal pentru România și Polonia din partea Fitch, în care nu este menționat cuvântul „junk”.
„Cu cât criza persistă mai mult fără un guvern funcțional, cu atât mai mult ridică semne de întrebare cu privire la predictibilitatea fiscală și la capacitatea de a realiza ajustarea necesară”, este declarația făcută de analistul Fitch.
„S&P va spune ceva simplu – dacă votați guvernul ăsta, avem încredere, e ok planul, nu vă băgăm în junk”
Articolul publicat de Bloomberg nu este singura referință care la „dezastrul economic” care amenință România. Mai multe reacții au apărut în spațiul public la scurt timp după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier.
În seara zilei în care președintele Nicușor Dan a făcut anunțul, analistul Andrei Caramitru a postat, pe pagina personală de Facebook, un text în care explică cum agenția de rating Standard & Poor’s (S&P) va retrograda România la „junk”, în cazul în care Guvernul Mureșan nu va fi învestit de Parlament.
„Ca să înțeleagă toată lumea. S&P vine in Bucureşti pe 24 septembrie și își va publica raportul și decizia pe 2 octombrie. Votul pentru sau contra guvernului Mureșan va fi undeva până în 27-28 septembrie. Fix când sunt ăștia aici.
„Junk-ul” amenința România și înainte de alegerea lui Nicușor Dan ca președinte sau de numirea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru
După rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2025, atunci când George Simion a obținut dublul numărului de voturi primite de Nicușor Dan, mai multe publicații de presă scriau că România este amenințată de „dezastru economic”, în cazul în care va deraia de pe calea „pro-occidentală”. Se vorbea, în principal, despre deprecierea leului cu aproximativ 20%, până când un euro va fi echivalentul a șase lei.
Nicușor Dan a câștigat alegerile în fața lui George Simion și, la o lună după ce a preluat mandatul de președinte, l-a desemnat pe Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. La acea vreme, Bolojan era văzut drept „salvatorul economiei”, care va reuși să restaureze echilibrul bugetar după „dezmățul” din perioada guvernării Ciolacu.
În realitate, deficitul bugetar s-a menținut la cote alarmante, datoria publică a continuat să crească până a depășit 60% din PIB, inflația a depășit 10%, iar economia României a ajuns în recesiune. Cu toate acestea, marile agenții de rating – Fitch, S&P și Moody’s – au evitat să încadreze țara noastră în categoria „junk”.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, un nou moment în care România s-a aflat la riscul de „dezastru economic”
În ciuda indicatorilor economici care demonstrau clar eșecul Guvernului Bolojan de a face „ordine în finanțele publice”, o nouă rundă de amenințări la adresa rating-ului de țară al României a apărut în momentul în care PSD și AUR au anunțat că intenționează să depună moțiunea de cenzură.
În aceeași manieră, mai multe publicații vorbeau despre retrogradarea statului român în categoria nerecomandată investitorilor, în cazul în care Guvernul Bolojan va pica – ceea ce s-a și întâmplat la data de 5 mai 2026.
Totuși, deși România a traversat nu mai puțin de 135 de zile de criză politică până la desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru a forma noul Guvern, agențiile de rating au menținut aceeași evaluare. Statul român nu a fost încadrat la „junk”.
Astăzi, când calculele arată că obținerea unei majorități la votul de învestitură a Guvernului Mureșan este, practic, imposibilă, fără sprijinul PSD sau al deputaților și senatorilor din partidele suveraniste, se vorbește despre același „risc de junk” – categorie pe care România a evitat-o și atunci când Bolojan conducea un Executiv cu puteri depline și atunci când s-a aflat în criză politică.