GÂNDUL NEWS. Record absolut de infectări în România, de la începutul pandemiei (VIDEO)

Publicat: 20 01. 2022, 20:30
Actualizat: 20 01. 2022, 20:48

This browser does not support the video element.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

1. Haos în București după ce șoferii STB au intrat în grevă, spun ei, spontană!

Astfel că, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din Capitală nu au circulat. Angajații societății de transport cer salarii mărite, condiții mai bune de muncă și demisia directorului general. În aceste condiții, mii de oameni au așteptat în stațiile mijloacelor de transport în comun fără să știe ce se întâmplă. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că nu a fost o grevă spontană, ci o acțiune orchestrată de sindicat. Prefectura București le-a cerut polițiștilor și jandarmilor să meargă în stații să anunțe oamenii să nu aștepte, pentru că este grevă. În plus, Metrorex a introdus în circulație toate trenurile disponibile. După 11 ore, greva STB a fost suspendată de Tribunalul București. Decizia nu este definitivă, dar este una executorie și astfel angajații trebuie să se întoarcă la muncă. (Mai multe detalii, aici…)

2. Record absolut de infectări, de la începutul pandemiei

Peste 19.000 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore. Până astăzi, recordul numărului de infectări a fost stabilit pe 19 octombrie 2021, atunci când s-au înregistrat 18.863 de cazuri. Au fost înregistrate și 43 de decese, iar în secțiile de terapie intensivă sunt internate 547 de persoane. În plus, în spitalele Covid se află 4.945 de pacienți, dintre care 414 sunt minori. (Mai multe detalii, aici…)

3. Polițistul care a ucis-o pe Raisa, fetița de 13 ani pe trecerea de pietoni, a ajuns din nou în fața anchetatorilor

El a fost audiat aproximativ două ore la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din Capitală. Asta după ce, până acum, polițistul a invocat de două ori mai multe motive și nu ar fi putut oferi declarații din cauza stării emoționale în care se afla. Polițistul ar fi declarat că nu se afla în misiune, însă avea semnalele luminoase pornite. Totodată, agentul a anunțat că nu le-a văzut pe cele două fetițe și a recunoscut că circula cu viteză. (Mai multe detalii, aici…)

4. Curse ilegale pe autostrada Constanța-Agigea, în direct pe Facebook

Mai mulți tineri au transmis pe internet momentele în care se întreceau pe A4, între localitățile Ovidiu și Agigea. Din imagini se observă cum cei doi șoferi se întrec pe stradă, iar al treilea încearcă să îi ajungă din urmă și îi filmează.
Polițiștii s-au autosesizat și ulterior au identificat persoanele implicate. (Mai multe detalii, aici…)

5. Sfârșit de săptămână cu viscol și ninsori

Meteorologii au emis un cod galben de ninsori viscolite în 25 de județe din țară. Astfel, până sâmbătă dimineață, la munte la altitudini de peste 1.600 de metri se va depune un nou strat de zăpadă, iar rafalele de vânt vor depăși 100 km/h. Totodată, în județele din nordul și nord-vestul țării, va fi viscol până în această noapte. (Mai multe detalii, aici…)