Prima pagină » Actualitate » Tribunalul București a decis suspendarea grevei angajaților STB. Hotărârea este executorie

Tribunalul București a decis suspendarea grevei angajaților STB. Hotărârea este executorie

Tribunalul București a decis suspendarea grevei angajaților STB. Hotărârea este executorie
STB

Tribunalul București a decis joi după amiaza suspendarea grevei angajaților Societății de Transport București (STB) și reluarea imediată a activității. Hotărârea instanței este executorie.

Acțiunea în instanță a fost introdusă de către conducerea STB, care a reclamat că greva este ilegală, nefiind parcurși pașii procedurali.

Tot la Tribunalul București se judecă o altă solicitare depusă tot de STB prin care se cere constatarea nelegalității grevei. Acest dosar va ajunge pe masa magistraților vineri, la ora 12.00.

Reamintim că angajații STB, societatea de transport public din București, au intrat joi dimineață în grevă generală, sindicaliștii spunând că revendicările lor privind creșterile salariale nu au fost soluționate.

Directorul societății de transport din Capitală a replicat că salariul mediu brut este de 7.000 de lei, i-a acuzat pe sindicaliști de acțiuni ilegale și a vorbit despre furturi de combustibil și de probleme cu comenzile de piese.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că greva este una ilegală, orchestrată de sindicatul reprezentativ condus de liderul sindical Vasile Petrariu, consilier PSD.

„Acţiunea în instanţă este scrisă, este depusă la Tribunalul Bucureşti de către STB, și prin aceasta se solicită judecătorilor să constate că această acţiune este ilegală şi să dispună să reia lucrul. Fiind un conflict de muncă între STB şi angajaţi, în litigiul pe care l-a iniţiat STB va fi o cerere de intervenţie din partea Municipalităţii, care este şi ea scrisă, pentru că această grevă afectează viaţa a sute de mii de bucureşteni”, a spus primarul Nicușor Dan.

Nicușor Dan, greu de contactat

„În cursul dimineţii, având în vedere că am fost în imposibilitatea de a avea un dialog până în această dimineaţă, după ora 6, cu domnul primar general, m-am deplasat la sediul Primăriei Generale şi am avut o discuţie cu domnul primar general, ridicându-i problema perturbării ordinii publice şi solicitându-i să intervină şi să efectueze toate demersurile pentru menţinerea unui climat de pace socială şi ordine publică la nivelul Capitalei”, a declarat prefectul Alexandra Văcaru, joi, într-o declaraţie de presă.

Aceasta mai spune că primarul nu i-a răspus miercuri seară la telefon.

Transportul public din București, paralizat de greva STB

Angajații STB au refuzat să iasă joi pe traseele mijloacelor de transport în comun, traficul cu autobuzele, troleibuzele și tramvaiele STB fiind blocat total. Greva angajaților STB vine la o zi după ce sindicaliștii protestatari au anunțat că negocierile cu conducerea s-au încheiat fără niciun rezultat.

Greva generală de la STB a provocat probleme mari de trafic joi dimineață în Capitală, în condițiile în care mulți bucureșteni care nu au putut merge cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul au apelat la alte metode.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli