Gheorghe Piperea transmite că AUR refuză varianta Eugen Tomac pentru funcția de premier
Gheorghe Piperea a transmis că AUR refuză categoric să voteze varianta lui Eugen Tomac pentru funcția de premier. Avocatul afirmă că presupusa nominalizare a președintelui Nicușor Dan reprezintă doar o strategie de sacrificiu pentru a pregăti terenul unei alte mutări politice.
„Nu, AUR nu va vota cu domnul Tomac. Domnul Tomac nu este propus pentru a fi premier propriu-zis, ci pentru că e nevoie de un nominalizat de sacrificiu, dacă vreți, care să poată să facă trecerea la mutarea finală. Care mutare finală nu va mai putea să fie refuzată nici de PNL, nici de USR și nici măcar de PSD.
Se pregătește „Bolojan 2”
Piperea consideră că aceste discuții reprezintă doar o perdea de fum pentru a capta atenția publică timp de câteva zile. Reprezentantul AUR e convins că numele lui Tomac are rolul de a ascunde adevărata intenție a președintelui, care ar putea fi aducerea lui „Bolojan 2”.
„Dacă această mutare care ni se pregătește este Bolojan 2 sau cine știe ce alt iepure scos din joben de domnul președinte am cam sfeclit-o, scuzați termenul neacademic. Dar sunt de asemenea convins că nu va vrea să renunțe la un mandat, din care mai are 3 ani, pentru a deveni premier. Ceea ce cred eu că îi convine este să fie numele lui vehiculat câteva zile”, a spus Gheorghe Piperea, la Realitatea Plus.
Variantele pentru formarea viitorului Guvern
Propunerea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru vine din partea președintelui Nicușor Dan, care poartă negocieri cu liderii partidelor. Discuțiile sunt blocate din cauza neînțelegerilor dintre dreapta și PSD, fiindcă PNL și USR refuză să mai guverneze cu social-democrații.
Pe masa negocierilor există în prezent două scenarii principale pentru structura viitorului guvern. Primul scenariu propune ca Eugen Tomac să conducă un cabinet tehnocrat, format din specialiști, în timp ce partidele politice primesc funcții doar în eșaloanele doi și trei din ministere sau agenții.
Al doilea scenariu prevede un guvern politic mixt, în care partidele intră direct în cabinet cu proprii miniștri, dar premierul impune tehnocrați pe portofoliile cheie.
AUTORUL RECOMANDĂ: