Glume fără număr legate de înzăpezirea preşedintelui în Franţa. Nicuşor Dan, de la grătar pe zăpadă cu Macron, la „Emily in Paris” blocată în nămeţi

Publicat: 08 01. 2026, 11:25
Actualizat: 08 01. 2026, 18:24

Preşedintele României era să rămână în Paris din cauza zăpezii care nu i-a lăsat Spartanul să decoleze. Nicușor Dan a fost prezent la Coaliţia de Voinţă, eveniment organizat pentru sprijinirea Ucrainei în războiul cu Rusia. Ceva mai târziu, președintele avea să ducă propria luptă cu condiţiile meteorologice nefavorabile din Franţa, care l-au menţinut la sol vreo 18 ore. 

Culmea, nu francezii i-au sărit în ajutor cu vreun Concorde, ci chiar elveţienii, recunoscători pentru sprijinul românilor în tragedia de la Crans-Montana, care au trimis două aeronave F-18 ca să escorteze delegaţia românească spre casă.

Preşedintele României a aşteptat mai bine de 18 ore plecarea înapoi spre casă, prilej numai bun de glume pe internet.

Internauţii n-au mai aşteptat ca Nicușor Dan să ajungă în ţară şi i-au presărat traseul cu atâtea meme-uri, că ar putea să-şi facă un album foto paralel legat de vizita la Paris.

Nici celebrul serial Netflix nu a fost ratat, iar internauţii au profitat de ocazie să rescrie un episod într-o singură imagine.

Preşedintele a dat publicităţii, recent, informaţia conform căreia a economisit, la sfârşitul lui 2025, suma de 30 de miloane de lei din cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale.

RECOMANDAREA AUTORULUI: