Instanța supremă îi restituie cauțiunea de 75.000 € martorului DNA din dosarul fostului primar Daniel Tudorache

Publicat: 22 03. 2023, 18:17
Actualizat: 22 03. 2023, 18:19
ÎCCJ îi restituie cauțiunea de 75.000 € martorului DNA din dosarul fostului primar Daniel Tudorache

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis să revoce măsura preventivă a controlului judiciar, dar și restituirea cauțiunii de 75.000 € martorului Direcției Naționale Anticorupție (DNA) dintr-un dosar în care a fost vizat Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei.

În acest dosar, fostul primar Daniel Tudorache este acuzat – alături de fosta soție, Adina Constanța Tudorache – de ”spălare de bani” și ”complicitate la trafic de influență”.

Gândul a prezentat – mai multe informații AICI – detalii în exclusivitate despre semnele de întrebare legate de acest dosar în care un denunțător – patronul firmei Tiger Security, Bogdan Șovar, le-a declarat anchetatorilor că reprezentantul altei firme de pază și securitate, Ion Niță, i-ar fi cerut bani în legătură cu un contract derulat de Tiger cu DGASPC Sector 1, spunându-i că banii trebuie să ajungă la fostul primar Tudorache.

”Revocă măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, luată faţă de inculpatul Niță Ion (…) prin ordonanţa nr. 705/P/2016 din data de 27.11.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infractiunilor de coruptie. Dispune restituirea către inculpatul Niţă Ion a cauţiunii în valoare de 75.000 euro, instituită prin aceeaşi ordonanţă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2023”, au decis judecătorii ÎCCJ.

Ion Niță, pus și el sub acuzare, ulterior, nu a recunoscut – la momentul audierii sale la DNA – că i-ar fi cerut lui Șovar vreun ban și a respins, categoric, afirmația conform căreia Daniel Tudorache i-ar fi solicitat bani sau că i-ar fi dat acestuia vreo șpagă.

ÎCCJ respinge cererea de revocare a măsurii preventive formulată de Daniel Tudorache

În aceeași ședință, judecătorii ÎCCJ au decis să respingă cererea ”de revocare a măsurii preventive” – control judiciar pe cauțiune – care a fost formulată de Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, acesta având dreptul la contestație în termen de 48 de ore.

În anul 2020, DNA i-a impus fostului primar al Sectorului 1 o cauțiune de 1 milion de €. Daniel Tudorache este acuzat, alături de fosta soție, de spălare de bani pe considerentul că banii respectivi – precum și bunurile imobile – ar fi fost ”o spălare de bani” care a adus bunăstare ambilor soți, aceștia fiind divorțați, locuind împreună ”de dragul fiicei lor minore”.

”Respinge cererea de revocare a măsurii preventive formulată de inculpatul Tudorache Daniel. În temeiul art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 208 alin. (5) din Codul de procedură penală, constată legalitatea si temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cautiune luată faţă de inculpatii Tudorache Daniel (…) si Tudorache Constanta Adina (…), astfel cum a fost modificată prin încheierea din 21 iulie 2022, pronunţată în dosarul nr. 455/1/2022/a1.4, rămasă definitivă prin necontestare, măsură pe care o mentine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2023”, au hotărât judecătorii ÎCCJ.

La dosar – au afirmat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul – nu există, însă, nicio dovadă că Daniel Tudorache ar fi vorbit cu Bogdan Șovar de la Tiger Security sau cu Ion Niță pentru a primi vreo șpagă prin acest intermediar.

În urma percheziției domiciliare s-au ridicat bani și bijuterii, precum și mai multe înscrisuri. De aici ar fi apărut indiciile pe care se bazează anchetatorii în lansarea acuzației de spălare de bani adusă lui Tudorache și fostei sale soții.

”Niță Ion a pretins de la martorul Șovar Constantin Bogdan un comision de 10 %”

Potrivit celor declarate de denunțătorul Bogdan Șovar, Niță Ion i-ar fi pretins, în perioada septembrie 2016 – mai 2017, un comision de 10 % din valoarea contractului pe care societatea acestuia îl încheiase cu Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 1.

Denunțătorul a mai menționat și că l-a considerat pe Niță un ”trimis” al lui Daniel Tudorache.

 ”În perioada septembrie 2016 — mai 2017, Niță Ion a pretins de la martorul Șovar Constantin Bogdan un comision de 10 % din valoarea contractului pe care societatea acestuia îl încheiase cu Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 1, având ca obiect servicii pază, în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra funcționarilor responsabili din cadrul acestei Direcții, influență pe care urma să o exercite atât in mod direct, cât şi prin intermediul primarului Sectorului 1 București, Tudorache Daniel, pentru a asigura buna desfășurare a contractului, atât sub forma plății la timp a facturilor, cât și sub forma actualizării tarifelor”, se menționează în Ordonanța privind efectuarea, în continuare, a urmăririi penale, prezentatăîn exclusivitate, de Gândul. (informații detaliate AICI)

Niță Ion a fost audiat de procurorii DNA, însă a declarat că afirmațiile lui Bogdan Șovar de la Tiger Security nu au niciun fundament, iar ”acuzația că banii ar fi trebuit să ajungă la primarul Daniel Tudorache este neîntemeiată și trebuie demonstrată de anchetatori”.


Citește și:

Viceprimarul Sectorului 1 intervine în scandalul ”Droguri în licee”: ”Clotilde Armand, nu vă mai jucați cu siguranța și viața copiilor”

EXCLUSIV | Nicușor Dan, acuzat că încalcă legea în proiectul ”Drumuri radiale”. Urbanist: ”Voi ataca această licitație!”

ANALIZĂ | Profesorul James Horncastle, bătălia pentru Bahmut și DORINȚA ASCUNSĂ a lui Vladimir Putin: ”O aventură prost planificată”

Consilierii locali PNL Sector 1, PLÂNGERE împotriva Clotildei Armand: ”Bugetul este nelegal, transparența promisă este inexistentă”

ANALIZĂ | Dr. Nigel Gould-Davies: ”Invazia lui Putin a schimbat lumea. Militarizarea societății ruse este în curs de desfășurare”