Magda Bistriceanu a descoperit motivul pentru care PNL scade, iar PSD crește în sondaje: ”Este evident…”

Publicat: 12 04. 2022, 15:00
Actualizat: 02 05. 2022, 12:23

Marcel Ciolacu – liderul social-democraților – a declarat, luni, că programul ”Sprijin pentru România” va oferi o formă de protecție pentru mai bine de jumătate din populația României.

Magda Bistriceanu – fost purtător de cuvânt al Partidului Mișcarea Populară – a conchis, ulterior, că anunțul lui Marcel Ciolacu este încă un argument datorită căruia PSD crește în sondaje, iar PNL scade.

”Planul «Sprijin pentru România» va răspunde momentului dificil în care ne aflăm şi mă bucur că am lucrat împreună la acest plan cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu preşedintele Kelemen Hunor. Astăzi am finalizat detaliile legate de fiecare măsură în parte, am stabilit ce are de făcut fiecare ministru, dar şi Parlamentul pentru ca acest plan să fie adoptat şi implementat cât mai repede”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat de ce măsura amânării plății ratelor bancare nu este inclusă în acest program, explicând că această măsură nu a fost analizată suficient.

”Este o măsură pe care am discutat-o cu ministrul de Finanțe, în acest moment, datele pe care am reușit să le analizăm ne-au dus către această decizie la nivelul coaliției, să continuăm să analizăm cât de benefică este pentru populație și pentru mediul de afaceri. Este o amânare a deciziei”, a precizat premierul României.

Magda Bistriceanu: ”Degeaba…”

Magda Bistriceanu notează, în mediul online, că premierul Nicolae Ciucă ar fi cerut social-democraților, încă de săptămâna trecută, să amâne acest anunț până după congresul PNL.

În astfel de condiții, măsurile anunțate și asumate de președintele PSD vor avea ca rezultat o creștere a social-democraților în sondaje, în timp ce liberalii, firește, vor scădea.

”Degeaba le-a cerut Ciucă, săptămâna trecută, social-democraților să amâne după Congresul PNL anunțul cu privire la pachetul pentru sprijinul populaţiei, dacă aceste măsuri au fost prezentate și asumate ieri de Ciolacu. Așa ca premierul a fost un fel de marioneta președintelui PSD.

Ciolacu, despre pachetul de măsuri de sprijin : «Este evident faptul că PSD a lucrat la cele mai multe dintre măsuri, despre ce vorbim?»

Asta e și motivul pentru care PNL scade, iar PSD crește în sondaje”, a conchis Magda Bistriceanu pe pagina sa de socializare.


Citește și: