Prima pagină » Actualitate » LIVE UPDATE. Coaliția de guvernare a anunțat pachetul „Sprijin pentru România”. Care sunt noile măsuri | VIDEO

LIVE UPDATE. Coaliția de guvernare a anunțat pachetul „Sprijin pentru România”. Care sunt noile măsuri | VIDEO

Andrei VăcaruIna Stoica
LIVE UPDATE. Coaliția de guvernare anunță pachetul „Sprijin pentru România”. Care sunt noile măsuri | VIDEO

Coaliția de guvernare discută luni seara despre măsurile de ajutor din pachetul „Sprijin pentru România”, un program în valoare de 17,3 miliarde de lei, despre care șeful PSD, Marcel Ciolacu, a spus că va veni atât în sprijinul populației, cât și al mediului de afaceri.

UPDATE ORA 22:00 – Ciucă recunoaște că cei 50 de euro acordați o dată la două luni nu reprezintă o sumă mare

Premierul Nicolae Ciucă a recunoscut, luni seara, că cei 50 de euro pe care Guvernul intenționează să îi aloce sub formă de vouchere persoanelor cu venituri reduse nu reprezintă o sumă mare.

Cu toate acestea, șeful Guvernului a explicat că, deși suma poate să pară mică, ea este completată de alte măsuri de sprijin pentru populație. Citește mai mult…

UPDATE ORA 21:10 – Măsurile vor intra în vigoare de la 1 mai

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni seara, la Parlament, că măsurile adoptate de coaliția de guvernare în programul „Sprijin pentru România” vor intra în vigoare cel mai devreme la data de 1 mai.

Totodată, el a adăugat că termenul privind aplicarea acestor măsuri este finalul anului. Citește mai mult…

UPDATE ORA 20:35 – Ciolacu: Acest program va proteja mai bine de jumătate din populație

Marcel Ciolacu a declarat luni că programul „Sprijin pentru România” va oferi o formă de protecție pentru mai bine de jumătate din populația țării.

„Planul «Sprijin pentru România» va răspunde momentului dificil în care ne aflăm şi mă bucur că am lucrat împreună la acest plan cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu preşedintele Kelemen Hunor. Astăzi am finalizat detaliile legate de fiecare măsură în parte, am stabilit ce are de făcut fiecare ministru, dar şi Parlamentul pentru ca acest plan să fie adoptat şi implementat cât mai repede”, a spus Ciolacu.

UPDATE ORA 20:30 – Amânarea plății ratelor nu este inclusă momentan în proiect

Întrebat despre faptul că măsura amânării plății ratelor bancare nu este inclusă în acest program, premierul Nicolae Ciucă a explicat că această măsură nu a fost analizată suficient.

„Este o măsură pe care am discutat-o cu ministrul de Finanțe, în acest moment, datele pe care am reușit să le analizăm ne-au dus către această decizie la nivelul coaliției, să continuăm să analizăm cât de benefică este pentru populație și pentru mediul de afaceri. Este o amânare a deciziei”, a declarat Nicolae Ciucă.

UPDATE – Au fost prezentate noile măsuri de sprijin

Coaliția de guvernare a anunțat noile măsuri de sprijin pentru populație și mediul de afaceri. Printre acestea se numără:

  • 300 de milioane de euro pentru compensarea creșterii prețurilor;
  • Ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15 la sută la utilități;
  • 200 milioane euro pentru investițiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire;
  • Ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro;
  • 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție;
  • Ajustarea contractelor de investiții publice în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje;
  • 5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea și finalizarea contractelor în derulare;
  • 75% din salariu pentru angajații în șomaj tehnic, până la sfârșitul anului;
  • Continuarea programului Kurzarbeit – reducerea programului de lucru;
  • 300 milioane de euro grant capital de lucru pentru fermieri;
  • 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România;
  • Salariul minim în agricultură și industria alimentară crește la 3.000 de lei brut (similar celui din sectorul construcții);
  • 100 de milioane de euro pentru Casa de Comerț UNIREA – integrator de programe naționale în agricultură;
  • Vouchere pentru alimente de bază – 50 de € la fiecare 2 luni;
  • Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale – 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine;
  • Valoarea tichetelor de masă crește de la 20,17 lei la 30 de lei;
  • Dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați – de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi;
  • Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei;
  • Alocația lunară de plasament crește de la 630 de lei la 900 de lei lunar, iar în cazul copiilor cu dizabilități, de la 945 de lei lunar, la 1.350 de lei lunar.

Știrea inițială:

Coaliția de guvernare discută luni seara despre măsurile de ajutor din pachetul „Sprijin pentru România”, un program în valoare de 17,3 miliarde de lei, despre care șeful PSD, Marcel Ciolacu, a spus că va veni atât în sprijinul populației, cât și al mediului de afaceri.

Ciolacu a mai spus că acest program va reprezenta o premieră, fiind pentru prima dată când un guvern vine cu un astfel de plan.

După discuții, premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu vor susține o conferință de presă în cadrul căreia vor prezenta măsurile din acest program.

Conferința de presă ar fi trebuit să înceapă la ora 18:00, dar ședința coaliției s-a prelungit pentru a fi discutată tema surselor de finanțare pentru măsurile economice care urmează să fie prezentate.

La ședința coaliției participă și ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, pentru a stabili dacă aceste cheltuieli ar putea fi finanțate și din fonduri europene, potrivit unor surse GÂNDUL.

De asemenea, potrivit primelor informații, amânarea plății ratelor la bănci ar fi fost eliminată din pachetul de sprijin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată