Mâncarea care „hidratează şi încălzeşte, hrăneşte şi satură”, potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a adus în atenție mâncarea care „hidratează şi încălzeşte, hrăneşte şi satură”. Ea susține, în cadrul unei postări pe rețelele de socializare, că „nu există un produs mai echilibrat nutrițional, care să țină stomacul plin timp îndelungat”. În plus, este un fel de mâncare adorat de mulți români.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a adus în atenție un preparat despre care spune că „hidratează şi încălzeşte, hrăneşte şi satură”. Acest fel de mâncare, adorat de multe persoane, reprezintă supa sau ciorba.
„Nu există un produs mai echilibrat nutrițional”
Medicul nutriționist susține că preparatul consumat la prânz sau seara este „echilibrat nutrițional” și „ține stomacul plin”. În plus, susține Mihaela Bilic, este un preparat ideal pentru cei care țin cură de slăbire.
„Întrebarea zilei: supă sau ciorbă? Și una și alta, și la prânz și seara!! Nu există un produs mai echilibrat nutrițional, care să țină stomacul plin timp îndelungat. Se numește «paradoxul supei» – timp de 3-4 ore te simți sătul, deci ciorba/supa ca fel unic la o masă este meniul ideal în cura de slăbire”, spune medicul nutriționist, pe Instagram.
Mihaela Bilic menționează că „supa înseamnă multă apă”
De altfel, medicul nutriționist a mai precizat că supa conține jumătate din caloriile pe care le poate avea un preparat de felul 2.
„Supa înseamnă multă apă, iar grăsimea iese la suprafață și poate fi îndepărtată. O supă are doar jumătate din caloriile unui preparat de felul 2. Substanță uscată nu depășește mărimea unui pumn, deci nu contează dacă are găluște, tăiței sau cartofi, tot dietetică rămâne! Cu supă/ciorbă nu greșiți niciodată – hidratează și încălzește, hrănește și satură”, a mai notat dr. nutriționist Mihaela Bilic, pe internet.
Autorul recomandă:
Sursă foto: colaj Shutterstock / captură video Pro TV