Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, care a fost la înmormântarea lui Mircea Lucescu, a cumpărat cel mai scump apartament din lume. Unde se află și cât valorează
Miliardarul Rinat Ahmetov, prietenul lui Mirea Lucescu, cel mai bogat om din Ucraina, care deține și Arcelor Mittal Iași, a achiziționat un „apartament” de lux imens. Se „întinde pe cinci etaje”, în cel mai prestigios complex rezidențial nou din Monaco. Suma uluitoare, 471 de milioane de euro, pare cea mai mare tranzacție imobiliară din istorie pentru o singură locuință, scrie Bloomberg.
Apartamentul cu 21 de camere, situat pe malul mării, achiziționat de holdingul omului de afaceri, se află în cartierul Mareterra al principatului. Noua zonă a fost inaugurată de prințul Albert al II-lea în 2024 și a atras investitori extrem de bogați din întreaga lume.
„Le Renzo”, asociația de locatari a miliardarilor
Situat în clădirea emblematică „Le Renzo”, apartamentul se întinde pe o suprafață de aproximativ 2.500 de metri pătrați, fără a lua în calcul balcoanele și terasele cu vedere la Marea Mediterană. Acesta dispune de o piscină privată, jacuzzi și cel puțin opt locuri de parcare.
Detaliile vânzării, care a fost finalizată în 2024, provin din registrele imobiliare ale Principatului, precum și dintr-o serie de e-mailuri și acte preliminare analizate de Bloomberg Businessweek de la Distributed Denial of Secrets. Aceasta este o organizație non-profit care păstrează informații accesate și divulgate de hackeri și considerate a fi de interes public.
Compania holding a lui Ahmetov, System Capital Management a confirmat că a efectuat o achiziție în cadrul ansamblului rezidențial. Dar a refuzat să ofere detalii despre proprietate sau preț.
Prețul raportat ar face din aceasta cea mai mare vânzare de locuință cunoscută din istorie, depășind recenta vânzare a conacului din Chelsea al dezvoltatorului Nick Candy, peste 350 de milioane de dolari. Sau vânzarea unui apartament penthouse din New York către managerul de fonduri speculative Ken Griffin. aproximativ 240 de milioane de dolari, mai scrie Bloomberg.