Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan își lansează PROGRAMUL prezidențial „România Onestă” / Atacuri la adresa lui Ponta și Antonescu. „Vin din acest sistem de 35 de ani”

Nicușor Dan își lansează PROGRAMUL prezidențial „România Onestă” / Atacuri la adresa lui Ponta și Antonescu. „Vin din acest sistem de 35 de ani”

Olga Borșcevschi
13:02

Anularea alegerilor, MOMENTUL în care Nicușor Dan a zis că „nu poate sta deoparte”

Nicușor Dan își mărturisește „frustrarea” în programul său prezidențial. Unul dintre momentele care l-au frustrat este anularea alegerilor, despre care spune că a fost „o palmă dură”.

Acela a fost momentul declicului pentru candidatul independent la alegerile prezidențiale.

„Simt și eu, ca voi, frustrarea amară a atâtor promisiuni goale și a speranțelor spulberate. Anularea alegerilor din 2024 a fost ca o palmă dură, arătându-ne cât de ușor ne pot fura viitorul nepăsarea și incompetența unui stat corupt și leneș. M-a cutremurat gândul că România se îndepărtează de drumul european pe care l-am clădit cu atâta trudă.

Atunci, în acel moment, am înțeles că nu mai pot sta deoparte. Trebuie să luptăm cu toată energia pentru democrația și libertatea noastră, pentru tot ce am câștigat cu sacrificii imense. De aceea am luat decizia să candidez independent la președinția României!”, scrie Nicușor Dan, în documentul de opt pagini, pe care l-a pus la dispoziția presei.

Documentul poate fi citit aici. 

12:58

Nicușor Dan se ferește să comenteze dezvăluirile lui Mercori. „Într-o conferință de presă viitoare”

Primarul Capitalei refuză să comenteze dezvăluirile influencerului Vlad Mercori.

„Într-o conferință de presă viitoare. Discutăm despre program. Am citit-o acum șase luni, identic”, răspunde acesta la întrebarea jurnalistului Gândul.

Vlad Mercori a publicat luni seara, pe TikTok, un videoclip în care susține că prezintă o „schemă” prin care Nicușor Dan, primarul Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, ar ajuta firme de avocatură să câștige bani din acorduri cadru cu Primăria Capitalei. Citește aici.

12:51

Nicușor Dan: Îmi place Ilie Bolojan

Întrebat ce fel de premier l-ar ajuta să implementeze acest program de guvernare, candidatul indică numele lui Bolojan.

„Evident că îmi doresc un premier care să aibă același tip de viziune ca și mine și să fie capabil să scoată România din rutina în care băltește. Și acest premier nu poate să fie Marcel Ciolacu. Îmi place Ilie Bolojan, ar fi foarte potrivit. Nu pot să promit nimic”, răspunde acesta.

12:35

„Administrația anchilozată” și soluția salvatoare a Baronului de Münchhausen

Nicușor Dan consideră că „întreaga administrație publică este anchilozată” și face o paralelă cu Baronul de Münchhausen, care „a intrat într-o mlaștină și atunci a găsit soluția salvatoare ca să iasă de acolo, s-a tras el singur de păr și a ieșit”.

„Întreaga administrație publică este anchilozată. Orice încercare o face, o face în același ritm birocratic și lipsit de eficiență, chiar când are bune intenții. Să ne gândim la Agenția Națională Antidrog. O inițiativă foarte bună, am creat o instituție, am adus pe bază de pile, relații, recomandări niște oameni și instituția asta s-a născut bolnavă, cum se nasc toate instituțiile din România. Este ca în, sau, dacă vreți, este o poveste foarte frumoasă cu Baronul de Münchhausen.

Baronul de Münchhausen a intrat într-o mlaștină și atunci a găsit soluția salvatoare ca să iasă de acolo, s-a tras el singur de păr și a ieșit”, spune Nicușor Dan.

12:32

Nicușor vrea schimbarea legii de funcționare a CCR

La capitolul Justiție, candidatul la prezidențiale propune schimbarea legii de funcționare a Curții Constituționale a României.

„Judecătorii să fie deciși așa cum spune legea, dar doar din rândul magistraților cu anumită experiență”, spune acesta.

12:12

Nicușor Dan îi atacă pe Ponta și Antonescu

Candidatul independent își începe prezentarea cu unele „considerații generale”.

„Să ai o viziune înseamnă să știi ce e de făcut. Îi îndemn pe toți să vadă ce au făcut candidații înainte de această campanie. E dificil de crezut că cineva care n-a făcut nimic timp de 35 de ani, va face începând de mâine”, spune el.

Nicușor Dan îi țintește pe Crin Antonescu și Victor Ponta.

„Și vorbesc despre Ponta, Antonescu, cei mai reprezentativi, care pot intra în turul doi, care vin din acest sistem.

E greu de crezut că doi oameni, Antonescu și Ponta, care au șocat cancelariile occidentale în 2012 și care, ca și acum, cu poziții bățoase spuneau că vor duce și vor exprima punctul de vedere al României, vă aduc aminte că atunci s-au întors de la Comisia Europeană cu coada între picioare și cu o temă pentru acasă”, declară primarul Capitalei.

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, își lansează marți, 22 aprilie, programul prezidențial intitulat „România Onestă”.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00, la sediul de campanie din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38, sector 5, București.

Programul prezidențial al lui Nicușor Dan se concentrează pe reformarea profundă a statului român, având ca obiectiv principal construirea unei societăți fundamentate pe onestitate, competență și solidaritate.

Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX  

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan: „Nu mi-aș dori un guvern interimar. Mi-aș dori USR la guvernare”

Nicușor Dan, despre sondajul făcut înainte de a își anunța candidatura: „Am văzut că rezultatele sunt net în favoarea mea”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Am aflat numele complet al 'Prințesei' Bianca Ghiurcă. Care e prenumele 'secret' pe care nu-l spune nimănui. A fost botezată după un celebru personaj de desene animate
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!