Obligație pentru șoferi. Dotările auto care nu trebuie să lipsească. Amenzile ajung la 4.050 de lei
Codul Rutier 2026 obligă șoferii să își echipeze autovehiculele cu anumite elemente și să fie atenți la cele care trebuie să fie întreținute sau schimbate periodic. În caz contrar, amenzile pot ajunge la câteva mii de lei. În cazul persoanelor juridice (amenzi din clasa a V-a), amenzile ating și pragul de 20.250 de lei.
Legislația rutieră în vigoare prezintă obligația ca autovehiculele să fie echipate corespunzător pentru rularea pe domeniul public. Există o serie de dotări auto care nu trebuie să lipsească din mașină. În caz contrar, amenzile sunt usturătoare, ajungând chiar și la peste 20.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
Dotări auto obligatorii
Șoferii trebuie să știe că au obligația de a deține în autoturism o trusă de prim ajutor (trusa sanitară), două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu. Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Române, a explicat ce elemente omologate trebuie să existe în vehicul. În cazul unor defecțiuni tehnice sau a unei urgențe, sunt necesare triunghiurile reflectorizante omologate. Acestea sunt folosite cu scopul de a semnaliza prezența autovehiculului pe carosabil. De menționat faptul că ele sunt reglementate de Regulamentul nr. 27 CEE-ONU (Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite).
„Potrivit legislației rutiere în vigoare (art. 8 din OUG nr. 195/2002) pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele (cu excepţia celor din categoriile AM, A1, A2 şi A, tractoarele agricole sau forestiere şi tramvaiele) trebuie să fie dotate cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu.
Toate acestea trebuie să fie omologate. Nerespectarea acestei obligații se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni.
Șoferii pot lua 4 sau 5 puncte amendă, din care un punct amendă este 202,5 lei, putând fi aplicate amenzi cuprinse între 810 lei și 1012,5 lei. Șoferii au posibilitatea de plată (a amenzii) în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. În acest termen, vor plăti jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, respectiv 405 lei. Legea nu prevede puncte penalizare, ca măsură contravențională complementară pentru o astfel de faptă”, a explicat Bogdan Ghebaur pentru Digi24.ro.
Amenzi de mii de lei
„Dotarea minimă a unui autovehicul nu ține doar de respectarea legii, ci de protejarea vieții. Astfel, trusa de prim ajutor, stingătorul și triunghiurile reflectorizante permit intervenția rapidă în primele momente ale unei situații critice și previn accidentele suplimentare. Acestea sunt echipamente simple, dar esențiale pentru siguranța și protecția tuturor participanților la trafic”, a declarat Alexandru Popa, comisar-șef de poliție din cadrul Direcției Rutiere
De asemenea, șoferii sunt obligați să își echipeze autoturismele cu anvelope în funcție de condițiile meteo. Acestea trebuie să fie omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor și ale remorcilor acestora. În caz contrar, amenzile sunt între 1.822,5 lei și 4.050 de lei.
„Șoferii care circulă pe drumurile publice, unde drumurile sunt acoperite cu zăpadă, și nu au montate caucicurile de iarnă pot primi sancțiune cuprinsă între 9 și 20 de puncte de amendă, respectiv între 1.822,5 lei – 4.050 de lei”, a mai transmis Bogdan Ghebaur.
Autorul recomandă:
- Vinietă de 100 de euro într-o țară din Europa. Unde ar putea fi introdusă această taxă și când ar putea intra în vigoare
- Un indicator rutier care bagă mulți șoferi în ceață. Ce trebuie să facem când dăm de el
- Ce acte trebuie să ai la tine în mod obligatoriu în 2026, dacă ești oprit în trafic de Poliția Rutieră. Unele documente pot fi verificate în sistem
- Proiect în dezbatere publică. Noi reguli privind regimul amenzilor de circulație. La ce cunatum pot ajunge penalizările
Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ