Prima pagină » Actualitate » Patronul miliardar de la Calzedonia a căzut cu avionul în Franța. Sandro Veronesi a scăpat ca prin miracol

Patronul miliardar de la Calzedonia a căzut cu avionul în Franța. Sandro Veronesi a scăpat ca prin miracol

Patronul miliardar de la Calzedonia a căzut cu avionul în Franța. Sandro Veronesi a scăpat ca prin miracol

Sandro Veronesi, în vârstă de 66 de ani, omul din spatele grupului Oniverse, care include branduri cunoscute precum Calzedonia, Intimissimi sau Tezenis, a supraviețuit miraculos unui accident aviatic în sud-vestul Franței, pe 24 aprilie, în apropierea localității Labastide-Villefranche. În decembrie 2024, Forbes i-a estimat averea antreprenorului de modă la două miliarde de dolari.

Sandro Veronesi, președintele grupului Oniverse, a fost implicat într-un accident aviatic în sud-vestul Franței, în data de 24 aprilie, scrie lastampa.it.

Incidentul, dezăluit de abia acum, s-a soldat, din fericire, doar cu răni minore pentru Veronesi și pentru colegul său de zbor, un alt italian.

Avionul de mici dimensiuni în care se aflau cei doi a întâmpinat probleme tehnice în timp ce zbura deasupra unei zone agricole din apropierea Labastide-Villefranche (departamentul Pyrenees-Atlantiques).

În jurul orei locale 16:00, avionul a început să piardă brusc din altitudine. Sandro Veronesi, un pasionat al aviației, a recurs la măsuri de urgență, pentru a supraviețui.

Salvarea celor doi a fost posibilă doar datorită parașutei balistice de urgență, care a încetinit pe cât posibil căderea avionului.

Aterizarea a fost însă dură, iar parașuta a rămas agățată în cablurile de înaltă tensiune din zonă.

La salvarea lui Veronesi și a colegului său a contribuit și o patrulă de jandarmi, aflată în zonă pentru un exercițiu de antrenament aerian, care a alertat imediat echipele de intervenție.

La sosirea salvatorilor, cei doi pasageri ieșiseră deja din avion și erau conștienți, fără răni grave.

Foto: @SudOuest.fr

Sandro Veronesi, de la „regele ciorapilor” la un imperiu propriu

Sandro Veronesi a lucrat inițial pentru „regele italian al ciorapilor”, Nerino Grassi, la compania Golden Lady.

În prezent, grupul său Oniverse, cu mărcile subsidiare, are peste 5.600 de magazine în 57 de țări.

Mai mult, Veronesi este pasionat de vinuri și a deschis Signorvino, un lanț de magazine de vinuri, cafenele și restaurante în toată Italia.

Autorul recomandă:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mișcarea MAGA s-a prăbușit!” Traian Băsescu, REACȚIE după victoria democraților în SUA
Digi24
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție ÎNGRIJORĂTOARE pentru 2028: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„Moartea politică a lui Trump, mult EXAGERATĂ”. AUR ia apărarea lui Trump după victoria democraților
Click
Familia Clejanilor, din nou în atenție! Mesaj neașteptat după o perioadă tensionată: „Să asculte de tatăl lui și va fi bine!”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Cancan.ro
Mira de la Insula iubirii avea relație cu o femeie, în timp ce era cu Ian: 'Am locuit toți trei' | Imagini explozive și dezvăluiri zguduitoare
Ce se întâmplă doctore
Diabetul nu afectează doar pancreasul. 7 organe pe care le poate afecta în tăcere, dacă lași glicemia să crească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Mumiile incașe dezvăluie drogurile utilizate în timpul sacrificiilor umane
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!