O nouă dronă Gerbera a fost găsită în Republica Moldova. Localnicii sunt sfătuiți să evite apropierea de astfel de obiecte
Poliția din Republica Moldova a fost sesizată, vineri, despre depistarea unei drone în extravilanul satului Sofia din raionul Drochia, în direcția localității Lazo, potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP).
UPDATE | Drona este model Gerbera
„În urma verificărilor efectuate de experții Secției tehnico-explozivă a Poliției s-a stabilit că drona este model Gerbera, fără încărcătură explozivă.
Amintim repetat cetățenilor ca la depistarea unui asemenea obiect să nu se apropie de el și să anunțe imediat autoritățile la numărul unic de urgență 112″, au transmis reprezentații Poliției din Moldova.
Știrea inițială
În acest moment, perimetrul este asigurat, iar experții Secției tehnico-explozive a Poliției urmează să examineze obiectul în detaliu, potrivit zdg.md.
„Amintim cetățenilor să evite apropierea de astfel de obiecte și să respecte solicitările Poliției”, au îndemnat reprezentanții IGP.
În urma depistării dronei în apropierea satului Sofia, raionul Drochia, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a transmis comunicat, prin intermediul căruia „condamnă ferm orice incident care poate reprezenta o încălcare a spațiului aerian al țării”.
„Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova condamnă ferm orice incident care poate reprezenta o încălcare a spațiului aerian al țării și o potențială amenințare la adresa securității cetățenilor. Republica Moldova își reafirmă angajamentul de a-și proteja suveranitatea, integritatea teritorială și securitatea cetățenilor. Ministerul Afacerilor Externe monitorizează îndeaproape evoluțiile, în coordonare cu instituțiile naționale competente. Reiterăm apelul către populație de a respecta indicațiile autorităților, de a evita apropierea de obiecte suspecte și de a informa imediat organele abilitate în cazul depistării unor astfel de situații”, este mesajul transmis de MAE.
Tot anul acesta, în dimineata zilei de 22 ianuarie, autoritățile din Republica Moldova au anunțat că o dronă cu conținut explozibil a căzut într-o curte a unei case nelocuite din localitatea Crocmaz, din raionul Ştefan Vodă.
Foto: Facebook / Poliția Republicii Moldova
Drona a fost detonantă controlat de către autoritățile din țara vecină, iar oamenii din zonă au fost evacuați.
Autorul mai recomandă:
- Cel puțin 12 morți într-un atac cu dronă asupra unui autobuz, în regiunea Dnipropetrovsk. Război în Ucraina, ziua 1.439.
- Dronele termice de pe frontul ucrainean, semnal de alarmă pentru NATO. „Nu este clar de ce ar fi nevoie pentru a zgudui letargia actuală a puterilor occidentale”
- Atac cu drone rusești asupra unui tren cu peste 200 de pasageri în Ucraina. Sunt cel puțin cinci morți. Zelenski: „E pur și simplu un act de terorism”