Polițist lovit în cap cu o piatră, în Prahova. Agresorul este căutat de oamenii legii

Publicat: 24 08. 2026, 11:33
Actualizat: 24 08. 2026, 11:33

Un polițist a fost lovit cu o piatră în cap, o autospecială de poliție fiind avariată în timpul unei intervenții dificile a forțelor de ordine. Incidentul a avut loc duminică, după un apel la 112 care semnala un conflict în familie, în comuna Bărcănești din județul Prahova.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Blejoi au intervenit în comuna Bărcănești.

Bărbat în stare de ebrietate, foarte recalcitrant cu oamenii legii

Aici au găsit un bărbat de 27 de ani aflat sub o evidentă influență a alcoolului. Conform relatărilor polițiștilor de la fața locului, bărbatul a avut un comportament agresiv și nu s-a conformat indicațiilor oamenilor legii.

Ulterior, acesta ar fi aruncat cu pietre în direcția polițiștilor și a autospecialelor de poliție. Din păcate, una dintre pietre a lovit un agent în cap, provocându-i leziuni care au necesitat evaluare medicală. Trebuie spus că, în timpul incidentului, una dintre autospecialele de poliție a fost, de asemenea, avariată.

Agresorul încă nu a fost reținut

În acest caz, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Agresorul este căutat de polițiști. Chiar la acest moment, polițiștii desfășoară activități pentru depistarea bărbatului și luarea măsurilor legale care se impun.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

S-au înmulțit agresiunile la adresa oamenilor legii

Reamintim că acest tip de agresiuni la adresa oamenilor legii s-au îndesit în ultima perioadă. În luna martie, de exemplu, un incident violent a avut loc în localitatea Secu, din apropierea municipiului Reșița, unde un echipaj de poliție a fost atacat în timpul unei intervenții. În timpul intervenției, unul dintre polițiști a fost lovit de doi tineri care se aflau în zona conflictului. Incidentul a dus la deschiderea unui dosar penal, iar unul dintre agresori a fost reținut.