Președintele Nicușor Dan s-a ÎNCURCAT din nou. De data asta în foi, în timpul unui discurs
Nu există apariție publică în care Nicușor Dan să nu se încurce, să nu se blocheze sau să nu gafeze. Azi, la Cotroceni s-a împotmolit în ideile scrise pe foaie.
Președintele României, Nicușor Dan, a avut un nou moment stânjenitor. Astăzi, șeful statului a participat la Palatul Cotroceni la evenimentul dedicat repatrierii rămășițelor pământești ale ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica. Discursul președintelui însă, s-a transformat într-o scenă confuză și greu de urmărit și a părut că este la prima lectură a textului.
Președintele a făcut pauze lungi între cuvinte, a tras aer adânc în piept de mai multe ori și a părut nemulțumit de textul pe care îl citea. La un moment dat, șeful statului chiar a înghițit zgomotos în sec, sunet care s-a auzit direct în microfon.
„Trebuie să…ăă…ăă…mai spunem și niște lucruri despre reformele sociale”
Într-un moment tensionat, Nicușor Dan s-a oprit brusc din citit, a început să-și muște buzele între ele, a ridicat foaia cu o mână și s-a strâmbat parcă nemulțumit de ceea ce trebuie să citească. Apoi, și-a ridicat privirea și s-a uitat confuz în sală, de parcă ar fi căutat responsabilul pentru discursul său.
Nu este prima dată când Nicușor Dan are dificultăți în public. Gândul a semnalat în repetate rânduri că președintele are probleme de adecvare în momente-cheie.
La finalul lunii octombrie, la Iași, șeful statului a avut un blocaj în timpul unei conferințe de presă. După o întrebare banală despre salariul minim, Nicușor Dan a înghețat în fața jurnaliștilor și a avut un lung moment de pauză. A încercat să spună ceva, dar s-a oprit de mai multe ori, apoi a repetat încontinuu cuvintele:
„Pentru moment… haideți să… ăăăă…”
Nicușor Dan a mai fost protagonistul unor scene confuze și în alte ocazii oficiale. La Timișoara, în timpul unei ceremonii militare, președintele s-a încurcat în protocol, s-a învârtit în loc și a fost nevoie ca un ofițer să-i arate direcția.
Recent, la ceremonia de învestire a Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier, Nicușor Dan a uitat din nou regulile de protocol, a dat din mâini derutat și a fost ghidat discret de șefa de protocol, care i-a făcut semn să rămână pe loc. Ulterior, a uitat să dea mâna cu premierul Ilie Bolojan, după ce s-a întors de mai multe ori.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Nicușor Dan a avut un nou moment de blocaj. S-a întâmplat la o conferință de presă. Președintele și-a pierdut ideea și a înghețat în fața jurnaliștilor, după o întrebare banală
- Unde e președintele? Aici e președintele! Nicușor Dan s-a pierdut în spațiu, la propriu, chiar în fața militarilor din Garda de Onoare. Șeful statului s-a învârtit pe loc, până i-a sărit un ofițer în ajutor
- Nicuşor Dan, un NOU moment de derută. De data asta, la ceremonia de învestire a Oanei Gheorghiu. Președintele nu a ştiut unde să se așeze la final. Îi indică şefa protocolului ce are de făcut şi unde să meargă