Programul de închinare la Catedrala Națională se prelungește până pe 5 noiembrie. Timpul de așteptare la coadă este ACUM de 10 ore
Patriarhia Română a anunțat prelungirea programului de închinare la Catedrala Națională, chiar și pe timpul nopții, până miercuri, 5 noiembrie 2025, ora 24:00, iar asta din cauza numărului mare de pelerini care doresc să treacă prin Sfântul Altar.
Având în vedere numărul foarte mare de pelerini care doresc să se închine și să treacă prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, Patriarhia Română a anunțat prelungirea programului de închinare, chiar pe timpul nopții, până în ziua de miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 24:00, potrivit basilica.ro.
De asemenea, reprezentanții Patriarhiei fac apel la credincioși să evite aglomerarea excesivă a rândului de așteptare și să respecte recomandările organizatorilor pentru a permite desfășurarea în condiții bune a pelerinajului.
10 ore de stat la coadă
Timpul estimativ de așteptare poate fi consultat în timp real prin aplicația de hartă interactivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Vezi AICI cât timp ai de așteptat. Dacă apeși pe acel „omuleț”, vei vedea, în timp real, timpul de așteptare. La ora transmiterii acestei știri, timpul de așteptare era de 10 ore.
Conform Biroului de Presă al Patriarhiei Române, măsura de prelungire a programului de vizitare a fost luată pentru a răspunde valului crescut de pelerini veniți din întreaga țară în aceste zile la Catedrala Națională.
Autorul recomandă:
- După ce primarul Nicușor Dan a tăiat banii pentru Catedrală, președintele Nicușor Dan recunoaște:„Catedrala Națională va contribui la prestigiul României în lume”
- Uriașa Catedrală a Neamului, neîncăpătoare pentru marile orgolii politice. Năstase nu a fost invitat la Sfințire, deși a dat primii bani. În primul rând a fost prezent Nicușor Dan, care a tăiat finanțarea ei