RĂZBOI în Ucraina, ziua 1294. Friedrich Merz: „Cucerirea Ucrainei ar fi doar începutul pentru Putin”
Războiul din Ucraina a intrat marți, 9 septembrie 2025, în a 1.294-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Cucerirea Ucrainei ar fi „doar începutul” pentru Rusia lui Vladimir Putin, ale cărei atacuri hibride împotriva Germaniei sunt „din ce în ce mai intense și mai agresive”, a declarat cancelarul german Friedrich Merz.
Germania acuză Rusia de atacuri hibride
Acest avertisment vine în contextul în care șeful guvernului german a făcut din reînarmarea Europei o prioritate absolută, astfel încât continentul să poată face față potențialei amenințări venite din partea Rusiei, dar și să se adapteze la poziția SUA, după realegerea lui Donald Trump la Casa Albă.
„Totul indică faptul că planul imperialist al lui Putin nu s-ar încheia după cucerirea Ucrainei, ci că ar fi doar începutul”, a declarat Merz în cadrul conferinței anuale care reunește ambasadorii germani. „Germania este martoră în fiecare zi la atacuri hibride din ce în ce mai intense și agresive din partea Rusiei”, care vizează în special „infrastructura”, a acuzat Merz.
De asemenea, Berlinul observă „provocările Moscovei în Marea Nordului și în Marea Baltică”, a adăugat cancelarul german, precizând că „Rusia și China încearcă să-și asigure sfere de influență în Europa de Sud-Est”.
În opinia cancelarului Merz, „un nou conflict sistemic a izbucnit deja între democrațiile liberale și o axă de autocrații, iar ceea ce numeam înainte ordinea mondială liberală este acum sub presiune din mai multe părți”.
UE, împinsă să adopte noi sancțiuni
Pe de altă parte, Franța și Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă în Europa, precum și alți actori din afara UE care ajută Rusia să-și vândă petrolul, în cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni europene aflat în pregătire.
Vânzările de petrol și gaze sunt principalele surse de finanțare pentru efortul de război al Rusiei în Ucraina, își argumentează Franța și Germania propunerea într-un document de lucru, potrivit AFP.
Prin urmare, susțin cele două țări, este esențial ca sancțiunile împotriva Rusiei să țintească actorii, companiile sau țările terțe care contribuie la comercializarea combustibililor rusești, inclusiv Lukoil, una dintre puținele companii private din acest sector în Rusia și care dispune de o rețea de benzinării în state membre ale UE.
De asemenea, Franța și Germania propun consolidarea sancțiunilor UE împotriva țărilor terțe care facilitează ocolirea sancțiunilor existente, cum ar fi rafinăriile aprovizionate cu petrol rusesc și care vând apoi combustibili în UE sub o altă origine.
Kremlinul a transmis în repetate rânduri că niciun fel de sancțiuni nu vor putea determina vreodată Rusia să-și schimbe poziția față de conflictul din Ucraina, exprimată în mod repetat de Vladimir Putin.
RECOMANDAREA AUTORULUI: