Reacția MAE după moartea românului de la Roma: „Toți am sperat până la ultima clipă”. Care este starea celuilalt român prins sub dărâmături
Ministerul Afacerilor Externe a transmis un mesaj după ce românul Octav Stroici, în vârstă de 65 de ani, a murit în urma prăbușirii turnului medieval Torre dei Conti.
MAE a transmis condoleanțe familiei îndurerate a bărbatului decedat, care a încetat din viață, în drum spre spital, după ce a timp de 11 ore, echipele de salvare s-au chinuit să-l scoată de sub dărâmături.
„În pofida unor eforturi susținute ale echipelor medicale de la Roma, Octav Stroici, prins sub dărâmăturile unei clădiri istorice aflată în lucrări de restaurare, nu a supraviețuit. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate și apropiaților.
Alături de ei toți am sperat până la ultima clipă”, a menționat instituția.
Echipele de salvare au încercat vreme de 11 ore să-l scoată pe muncitorul român de sub dărâmături Foto: Mediafax
De asemenea, instituția a precizat că un alt român care a fost și el surprins de prăbușirea construcției se află în afara oricărui pericol.
„Echipa consulară și Ambasada României de la Roma, prezente, la fața locului, alături de familie, multumesc pentru determinarea cu care salvatorii au lucrat 11 ore încercând extragerea în siguranță a cetățeanului român după ce un alt român, surprins și el de surparea clădirii, a fost evacuat cu succes și este acum în afara pericolului” precizează sursa citată.
Cine era muncitorul român care a decedat în incidentul din Roma
Turnul Torre dei Conti, o clădire medievală de pe Via dei Fori Imperiali, s-a prăbușit pe 3 noiembrie, chiar în timp ce muncitori executau lucrări de consolidare.
Echipele de salvare au încercat vreme de 11 ore să-l scoată pe muncitorul român de sub dărâmături Foto: Mediafax
Printre cei blocați sub dărâmături s-au aflat și doi muncitori români, dintre care unul a fost prins într-o zonă mai greu accesibilă. Echipajele de salvare s-au străduit timp de 11 ore să ajungă la acesta printr-o mică fereastră laterală. Bărbatul era conștient și cooperant. Românul a fost extras de salvatori și preluat, ulterior, de echipajul medical de pe ambulanță.
Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, la ora 23:05. Se afla în stop cardiac. Echipajul medical a aplicat manevre de resuscitări cardiopulmonare, însă fără rezultat.
Recomandarea autorului:
- Tragedie la Roman: Un bărbat de 74 de ani s-a ÎMPUȘCAT în cap, live pe internet
- Un turist italian a murit chiar în incinta Castelului Bran. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva
- Nicuşor Dan a transmis CONDOLEANȚE şi mulţumeşte salvatorilor italieni care s-au luptat 11 ore să salveze viaţa românului de sub dărâmături, la Roma