Scandalul rezerviștilor chemați de MApN, în reacțiile internauților. Cele mai tari comentarii de pe paginile Gândul la Marea deMobilizare
Scandalul rezerviștilor chemați de MApN în cadrul exercițiului MOBEX B-IF-25 a luat amploare. Exercițiul poate fi considerat mai degrabă o deMobilizare a României decât acțiunea „triumfătoare” pe care o visa Ionuț Moșteanu. Deși era destinat verificării pregătirii unităților și colaborării între militarii activi și cei în rezervă, a devenit ținta unor ironii crunte pe rețelele sociale.
Zilele acestea, mai mulți rezerviști din București și județul Ilfov au primit ordine de chemare la exerciții militare de la MApN. Cei mai mulți însă, au semnalat probleme la modalitatea în care au fost invitați la unitățile militare și au împărtășit din gândurile lor pe pagina noastră de Facebook.
Reacții savuroase ale cititorilor Gândul la Marea deMobilizare
Ministerul Apărării Naționale a fost criticat dur pe rețelele de socializare pentru mobilizarea slabă și modul amatoricesc al derulării acțiunii. Internauții n-au stat pe gânduri și au comentat la postarea noastră, iar reacțiile sunt de-a dreptul savuroase.
Unul dintre ei crede că ar fi mai bine să tragem cu urechea, pesemne că la asta ne pricepem cel mai bine. Altul crede că, în cazul în care am fi atacați de Rusia, am putea câștiga lupta pentru că soldații lor ar muri de râs, semn că abilitățile noastre defensive nu au prea multe șanse.
Nu au lipsit nici ironiile la adresa lui Nicușor Dan. Un internaut a vrut să facă o glumă punându-și întrebarea dacă cei chemați la exercițiu sunt doar cei care l-au votat pe actualul Președinte al României.
Și nu a scăpat nici Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. Într-un alt comentariu, un internaut povestește despre defășurarea exercițiului, firește ironic. Practic, totul e de fapt un concurs de tras cu carbit combinat cu o cursă de trotinete. Totul pentru ca la finalul cursei să fie dezvăluit un bust al Ministrului Moșteanu.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: