Schimbare majoră la Gala Premiilor Oscar. Academia de Arte și Științe Cinematografice a făcut anunțul
Academia de Arte și Științe Cinematografice a anunțat, prin intermediul unui comunicat, mutarea ceremoniei de decernare a premiilor Oscar de la Teatrul Dolby situat pe Hollywood Boulevard, la Teatrul Peacock, alături de un acord inovator de difuzare pe YouTube.
Astfel, Premiile Oscar ale Academiei vor părăsi Hollywood-ul și se vor muta în centrul orașului Los Angeles, începând cu anul 2029, când vor fi transmise în premieră, în direct pe YouTube, a anunțat Academia, joi, potrivit Le Figaro.
Sursa foto: Profimedia
Teatrul Peacock este o sală de concerte situată într-o vastă piață la în fața zgârie-norilor din centrul orașului Los Angeles, numită LA Live. Aceasta include și stadionul echipei Los Angeles Lakers, Crypto.com Arena.
Parteneriat pe 10 ani pentru Premiile Oscar
Decizia anunțată acum este valabilă timp de zece ani, ca parte a unui parteneriat cu AEG, compania care administrează acest loc cultural și sportiv.
„Pentru cea de-a 101-a ediție a Premiilor Academiei și nu numai, Academia este încântată să colaboreze îndeaproape cu AEG pentru a face din LA LIVE cadrul perfect pentru celebrarea noastră globală a cinematografiei, atât pentru publicul din sală, cât și pentru fanii filmelor din întreaga lume”, au declarat – într-un comunicat – președintele Academiei, Bill Kramer, și președintele Lynette Howell Taylor.
În acest an, filmul „One Battle After Another” a fost marele câștigător al premiilor Oscar din acest an. Vezi lista completă a câștigătorilor…