Atenție! Codul roșu de ploi și vijelii închide școlile din România. Trenurile CFR, anulate sau întârziate / Ce spune prefectul Capitalei

Publicat: 07 10. 2025, 11:49
Actualizat: 07 10. 2025, 18:11
Masini trec printr-o portiune inundata de pe Splaiul Independentei, in Bucuresti, vineri, 14 iunie 2024. Administratia Nationala de Meteorologie a emis joi seara avertizari Cod rosu de furtuna pentru municipiul Bucuresti si in localitati din judetele Ialomita, Calaraai si Ilfov, valabile pana la ora 00:30. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Școlile și grădinițele din București vor fi închise miercuri din cauza Ciclonului Barbara. ANM a emis un cod roșu de ploi, valabil pentru județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov, dar și pentru municipiul București. În Ialomița și Constanța au fost suspendate deja cursurile în școli și grădinițe.

Update: Așa cum a anunțat Raed Arafat, șeful DSU, a apărut și mesajul de RO-Alert.

 

Update: Andrei Nistor, Prefectul Capitalei, a declarat că există și posibilitatea de sistem online în cazul școlilor închise din cauza vremii.

„Momentan, există și posibilitatea de sistem online, deci teoretic ar trebui să se țină cursuri mâine în sistem online. În funcție de decizia Inspectoratului Școlar. Prezența fizică este suspendată.”, spune prefectul.

„Am dispus celor de la Apa Nova să se asigure că sistemul de canalizare funcționează la capacitate maximă, că sunt desfundate toate gurile de scurgere și că nu vom avea probleme în acest sens”.

De asemenea, ISU București-Ilfov a fost mobilizat cu toate resursele disponibile pentru a gestiona eventualele situații de urgență generate de ploi.

Update: Primăria Constanța a început deja pregătirile. Pe pagina Primăriei, putem găsi poze în care muncitorii așază saci cu nisip pentru a preveni inundațiile.

 

Update: CFR Călători anunță posibile întârzieri sau modificări în circulația trenurilor din cauza situației meteorologice.

Update: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a decis că școlile din județ vor fi închise miercuri, din cauza ploilor abundente.

Update: Comitetul pentru Situații de Urgență București a decis ca în ziua de miercuri să fie suspendate toate cursurile cu prezență fizică, din cauza codului roșu de vreme rea. Citește documentul aici.

Update:  Prefectul Capitalei: Analizăm varianta sistemului hibrid

Andrei Nistor, prefectul Capitalei, anunță ce opțiuni au părinții în cazul în care se decide închiderea școlilor. 

„Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Știu cât de dificil este pentru părinți să se adapteze unei eventuale închideri a școlilor. Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezență fizică:
•⁠ ⁠părinții care nu pot ține copiii acasă vor avea o soluție alternativă,
•⁠ ⁠iar pentru cei care preferă să își țină copiii acasă, absențele vor fi motivate pe baza solicitării părinților”, scrie el pe Facebook.

Știrea inițială

Comitetul pentru Situații de Urgență s-ar putea întruni, marți, la Prefectura București, după ce ANM a emis Cod Roșu de ploi abundente, valabil pentru mai multe județe și pentru București.

Meteorologii ANM anunță, din nou, că vremea rea face ravagii în unele zone în România. A fost emis un cod roșu de ploi abundente pentru județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov, dar și pentru municipiul București, valabil până miercuri.

Masini trec printr-o portiune inundata de pe Splaiul Independentei, in Bucuresti, vineri, 14 iunie 2024. Administratia Nationala de Meteorologie a emis joi seara avertizari Cod rosu de furtuna pentru municipiul Bucuresti si in localitati din judetele Ialomita, Calaraai si Ilfov, valabile pana la ora 00:30. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Se închid școlile în București din cauza ploilor?

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, întrunit marți, a dispus o serie de măsuri pentru prevenirea și gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, ca urmare a avertizării meteorologice Cod roșu de ploi abundente, valabilă de marți de la ora 21.00 până miercuri la ora 23.00.

Încetul cu încetul, ploile se vor restrânge, iar cantitățile de apă acumulate nu vor mai fi atât de mari ca până acum.

Potrivit ANM, în județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80 – 100 și izolat 120 – 140 l/mp.

Școlile vor decide cum vor fi recuperate orele în județele aflate sub Cod roșu

Școlile vor decide cum vor fi recuperate orele în județele aflate sub avertizare Cod roșu și unde s-a hotărât închiderea școlilor.

Potrivit datelor Ministerului Educației, până în acest moment, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a luat decizia suspendării cursurilor în toate instituțiile din învățământul preuniversitar pentru miercuri, 8 octombrie, în județele Constanța și Ialomița.

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor.