Se mai ține Untold Dubai? Răspunsul oficial al organizatorilor
Având în vedere izbucnirea conflictului armat din Orientul Mijlociu, o întrebare a fost ridicată printre iubitorii de festivaluri: se mai ține sau nu cea de-a treia ediție de Untold Dubai. Economedia a venit cu toate răspunsurile.
Untold Dubai este primul mega-festival din Dubai, recunoscut drept „Best Festival of the Year” (t.r. Cel mai bun festival al anului), desfășurat în locația Dubai Park & Resort.
Se mai ține sau nu Festivalul Untold Dubai
Cea de-a treia ediția a Festivalului Untold Dubai este programată între 5 și 8 noiembrie. Având în vedere conflictul izbucnit în Orientul Mijlociu, sursa menționată a discutat cu reprezentanții festivalul de muzică despre modul în care este afectată ediția din 2026.
„Din informațiile publice disponibile, activitatea din Dubai și din Emiratele Arabe Unite începe să fie reluată. Untold Dubai va avea loc abia în luna noiembrie și suntem încrezători că situația actuală se va stabiliza în curând. Avem încredere în viziunea și capacitatea de gestionare a leadershipului din UAE și din Dubai și suntem convinși că această situație va fi administrată responsabil, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”, a declarat Edy Chereji, Co Fondator Untold Univers.
De asemenea, acesta a subliniat faptul că „avem deplină încredere în măsurile adoptate de autoritățile din Emiratele Arabe Unite și în leadershipul local, care a demonstrat constant că pune pe primul loc siguranța oamenilor, stabilitatea și buna funcționare a întregii țări”.
Momentan, nu s-au cerut banii înapoi pe bilete
Din momentul în care a izbucnit războiul, 28 februarie, nici o solicitare de restituire a banilor pe biletele achiziționate, au mai afirmat oficialii festivalului.
Întrebați fiind despre principalele criterii pe care le iau în considerare atunci când decid ajustarea lineup-ului sau programului festivalului din cauza unor evenimente externe, reprezentanții Untold nu au oferit un răspuns.
Totodată, nu au oferit explicații despre scenariile alternative sau planurile de urgență în cazul în care conflictul escaladează. Dar nici despre modul în care evaluează riscurile de securitate și sănătate pentru participanți în contextul acestui conflict internațional.
În plus, nu au confirmat sau infirmat dacă au luat legătura cu autoritățile locale sau cu partenerii internaționali pentru a ajusta măsurile de siguranță, a mai scris Economedia.
În ceea ce-i privește artiștii a căror participare la festival a fost confirmată până acum, aceștia nu au transmis dacă există vreo modificare semnificativă legată de disponibilitate sau prezență din cauza conflictului. De asemenea, nu au explicat care ar putea fi impactul economic asupra vânzărilor de bilete, sponsorizărilor și logisticii.
Recomandarea autorului:
- Alertă NATO în războiul din Iran: Turcia a interceptat o rachetă lansată de iranieni. Declarații de ultimă oră
- Ce este în spatele umbrelei nucleare franceze? Ștefan Popescu: Dacă România ar fi agresată, atunci Franța ar trebui să folosească arma nucleară
- Camelia Mortici, Managing director Morgan Sol, la Gândul HR Power Players: Inteligența artificială, direct proporțională cu inteligența utilizatorului