Prima pagină » Actualitate » Semnal de ALARMĂ al salvamontiștilor din Sibiu în plină iarnă. Ce mesaj au transmis, după ce au salvat un turist rătăcit pe munte

Semnal de ALARMĂ al salvamontiștilor din Sibiu în plină iarnă. Ce mesaj au transmis, după ce au salvat un turist rătăcit pe munte

Mara Răducanu

Un bărbat de 37 de ani din Bucureşti a fost salvat de salvamontiştii din Sibiu, după ce a urcat pe munte deşi nu avea echipament adecvat şi nici nu cunoştea traseele montane. Când a fost găsit de salvatori era uşor hipotermic, fiind dus în siguranţă la baza de la Bâlea Lac.

”Echipa Salvamont aflată de serviciu la Bâlea Lac a intervenit aseară (joi seară – n.r.) pentru recuperarea unui turist de 37 de ani din Bucureşti. Acesta a plecat din zona Turnu Roşu, cu intenţia de a parcurge creasta, dar din lipsă de echipament şi cunoştinţe despre traseele montane pe timp de iarnă a greşit coborârea din Strunga Doamnei pe ninsoare abundentă şi ceaţă, ajungând în firul Căldăriii Laiţa.

Când şi-a dat seama că s-a rătăcit, a apelat numărul unic de urgenţă 112. Salvamontiştii l-au găsit uşor hipotermic şi l-au adus în siguranţă la baza de la Bâlea Lac”, au declarat reprezentanţii Salvamont Sibiu.

Salvatorii atrag atenţia turiştilor că iarna pe munte presupune echipament adecvat, cunoştinţe despre trasee şi condiţiile meteo şi recomandă evitarea zonelor alpine în condiţii de ninsoare, vânt şi vizibilitate redusă.

Autoritățile au luat măsuri urgente după ninsorile de la munte

Vântul puternic a făcut prăpăd pe străzile din București, noaptea trecută. Zeci de autoturisme au fost avariate și distruse de arborii căzuți. Mai multe cabluri au fost rupte, iar unele din construcții au ajuns avariate. ISU B-IF a intervenit de urgență pe străzi, pentru a îndepărta arborii smulși de vântul puternic. Intervenții au loc și în județul Ilfov, la această oră.

Transalpina se închide temporar, deoarece pe șosea s-a format un strat de gheață. Utilajele de deszăpezire au intervenit și în alte zone montane unde s-a depus strat de zăpadă.

Sursă foto: Salvamont Sibiu


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Când vine frigul? Prognoza ANM pentru primele săptămâni din octombrie
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!