Site-ul Administrației Prezidențiale, încă „sub nămeți”. Pagina oficială a Cotroceniului a rămas înțepenită în peisajul de iarnă
Deși calendarul arată data de 23 martie și prima săptămână de primăvară a început oficial, site-ul Administrației Prezidențiale păstrează încă o imagine de iarnă. Vizitatorii care accesează pagina principală a instituției sunt întâmpinați de o fotografie reprezentativă cu Palatul Cotroceni acoperit de zăpadă, deși afară temperaturile au crescut, iar ninsorile s-au oprit de mult timp.
Această neconcordanță între realitate și imaginea promovată online a atras atenția experților în comunicare. Expertul internaţional în securitate militară, Hari Bucur Marcu, a criticat această situație pe rețelele de socializare. Acesta a subliniat că, deși suntem în a treia zi după echinocțiul de primăvară, la sediul președintelui „este în continuare iarnă”.
Sursa foto: captură Administrația Prezidențială
Expertul a invocat Articolul 31 din Constituție, care obligă autoritățile publice să asigure informarea corectă a cetățenilor. În opinia sa, menținerea unui decor de îngheț pe site-ul oficial reflectă o comunicare publică deficitară, pe care o descrie ca „aproape de zero absolut”.
„Din punctul de vedere al comunicării publice, aia care aplică Articolul 31 – Dreptul la informație, din Constituția României (“Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal“), la Președintele României este îngheț, care se apropie de 0 absolut. Singurul care “comunică“ pe Facebook sau în “declarații“ de presă este chiar locatarul Palatului Cotroceni, doar că domnia sa comunică eliptic, metaforic, sarcastic și neconvențional, ratând astfel caracterul de corectitudine al obligației constituționale ce revine autorității publice numită Președintele României. Și nu reușește astfel să spargă gheața, indiferent de cât de primăvară este afară.”
În timp ce natura a trecut deja la ciclul de primăvară, platforma digitală a celei mai înalte instituții în stat pare să fi rămas în urmă cu actualizarea conținutului vizual.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- „Austeritate” selectivă. După ce a redus bursele pentru studenții români, Guvernul Bolojan a acordat 120 de burse pentru doctoranzi și cercetători din Africa și alte state francofone
- Profesorii și studenții i-au cerut demisia lui Nicușor Dan, la Cotroceni, în sunet de vuvuzele și tobe. “A uitat de noi și de promisiunile făcute