Tragedie în cartierul Băneasa din București. Copil de 5 ani, mort după ce a căzut de la etajul 9

Publicat: 22 03. 2026, 15:45
Actualizat: 22 03. 2026, 17:29
Foto: Facebook/Ambulanța - Imagine cu rol ilustrativ

Tragedie duminică, în Capitală. Un copil de numai 5 ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc de pe strada Alexandru Șerbănescu din Băneasa, sectorul 1, București. Autoritățile au fost alertate și se află la fața locului.

UPDATE ora 14.00: Potrivit DGPMB, trupul copilului a fost transportat la INML pentru efectuarea necropsiei

Astăzi, 22 martie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la precipitarea unui minor, la o adresă din Sectorul 1.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii din cadrul subunității au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un copil, în vârstă de 5 ani, precipitat de la etajul 9 al imobilului în care locuia.

De asemenea, la adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care a acordat primele îngrijiri medicale minorului în cauză, însă, în pofida eforturilor depuse, a fost declarat decesul acestuia.

Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

Cercetările vor fi preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Un copil de 5 ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc situat pe strada Alexandru Șerbănescu din Băneasa, sectorul 1, București, relatează Mediafax.  Tragedia s-a produs în urmă cu doar câteva momente, autoritățile fiind alertate și deplasându-se de urgență la fața locului.

Micuțul a căzut de la înălțime și nu a supraviețuit impactului. Echipajele de urgență sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea copilului, acesta fiind declarat decedat. Deocamdată nu sunt cunoscute circumstanțele exacte ale incidentului.

AUTORUL RECOMANDĂ

O fetiță și fratele ei au murit înecați într-un râu din județul Sibiu. Părinții au mai pierdut doi copii în urmă cu câțiva ani

Un adolescent de 14 ani din Oradea a sfârșit tragic, luni dimineață. Ar fi căzut de la înălțime, dintr-un bloc cu 8 etaje