Un cetățean francez s-a aruncat în gol în Comarnic. Poliția a intervenit pentru recuperarea trupului neînsuflețit
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, de origine franceză, s-a sinucis în Comarnic. Echipajele Salvamont Prahova au recuperat trupul neînsuflețit vineri, 10 octombrie, la orele după-amiezii.
Salvamont Prahova a răspuns la solicitarea Poliției Comarnic pentru a interveni într-o zonă izolată din Valea Largă, unde a fost descoperită tragedia.
Autoritățile au precizat că bărbatul s-a sinucis. Tânărul s-a aruncat într-o prăpastie adâncă din zona Comarnic.
„La solicitarea Poliției Comarnic, am intervenit într-o zonă greu accesibilă, pentru recuperarea trupului unui cetățean francez, în vârstă de 22 de ani, care s-a sinucis în Valea Largă”, a transmis Salvamont Prahova.
Tânără, găsită decedată pe munte
În urmă cu trei săptămâni, Salvamont România a anunțat că o persoană a fost găsită decedată pe munte, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În 24 de ore au fost primite 13 apeluri prin care s-a solicitat intervenția de urgență a salvamontiștilor.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 13 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.
„Din păcate, o persoană a fost găsită decedată și a fost transportată și predată la IML. S-au primit și 32 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.
Vă dorim o zi frumoasă pe cărări de munte”, mai transmit reprezentanții Salvamont România.
FOTO: Facebook
Recomandarea autorului:
- S-a închis Transfăgărășanul. CNAIR anunță că se va redeschide „dacă se vor îmbunătăți condițiile meteo”
- Turiști ISRAELIENI, rătăciți pe Platoul Bucegilor. Salvamont a intervenit de urgență. Cum s-a desfășurat operațiunea de salvare
- Operațiune de salvare în Munții Bucegi: Doi turiști pierduți au fost găsiți cu semne de hipotermie. Nu erau echipați corespunzător