Universitatea Craiova este noua campioană a României. „U” Cluj a fost învinsă categoric, scor 5-0, după ce a jucat o repriză în inferioritate
Universitatea Craiova a devenit noua campioană a României, duminică seară, după 35 de ani de așteptare. În „finala” Superligii, a spulberat-o, chiar în Bănie, pe „U” Cluj, cu scorul de 5-0. Ardelenii au jucat o repriză cu un om în minus, pe „Ion Oblemenco”, după ce Mendy a primit în minutul 43 al doilea cartonaș galben.
Astfel, oltenii obțin eventul, după ce miercuri, la Sibiu, s-a impus în finala Cupei României, cu 6-5 – la loviturile de departajare, tot în fața ardelenilor de la „U” Cluj.
Foto – Prosport
Înainte de această partidă, Universitatea Craiova ocupa primul loc în clasament, cu 46 de puncte, iar U Cluj era pe doi cu 45 de puncte, așa cum a rămas și acum.
Foto – Prosport
Antrenorul clujenilor, Cristiano Bergodi, a antrenat-o pe Universitatea Craiova în 2020, când a fost la doar câteva zeci de minute de câştigarea titlului cu gruparea alb-albastră. Atunci, au pierdut în fața rivalei ardelenilor, CFR Cluj, cu scorul de 1-3, după ce oltenii au condus cu 1-0.
De la revenirea ardelenilor pe prima scenă, în 2022, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 11 ori.
De patru ori s-au impus craiovenii, în timp ce clujenii și-au trecut în cont două victorii, iar alte cinci meciuri s-au terminat la egalitate, scrie Mediafax.
FOTO – Prosport