VIDEO | PSD, campanie de strângere de semnături pentru pentru plafonarea preţurilor la gaze şi la energie electrică

Publicat: 20 09. 2021, 14:42

This browser does not support the video element.

Partidul Social Democrat va declanșa o campanie de semnături pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze, iar anunțul a fost făcut de senatorul social-democrat Ștefan Radu Oprea. 

Inițiativa social-democraților a fost depusă în Parlament, existând 157 de semnături, respectiv toți reprezentanții PSD, deputați sau senatori. Ștefan Radu Oprea spune că dezbaterile referitoare la această inițiativă ar trebui să fie cât mai rapide, iar PSD a solicitat, de altfel. o procedură de urgență.

”Am hotărât, împreună cu colegii din Biroul Permanent Naţional, să declanşăm o campanie de strângere de semnături pentru plafonarea preţurilor la gaze şi la energie electrică. Vineri am depus iniţiativa noastră în Parlament, cu 157 de semnături, adică toţi parlamentarii membri ai PSD, deputaţi şi senatori. Aceste dezbateri trebuie să fie extrem de rapide, de aceea am cerut procedură de urgenţă, şi foarte serioase, pentru că este o mare aşteptare. Această campanie de strângere de semnături are rolul de a sensibiliza parlamentarii de la celelalte partide politice, fie că vorbim despre PNL, despre UDMR, despre USR PLUS sau AUR”, a declarat Oprea în timpul unei conferințe de presă.

Ștefan Radu Oprea: ”Avem o iniţiativă legislativă pregătită şi o vom discuta împreună cu reprezentanţii IMM-urilor”

Miercuri, lideri ai social-democraţilor vor avea o întâlnire cu reprezentanţii celor mai importante organizaţii patronale care reprezintă întreprinderile mici şi mijlocii din România, a mai declarat senatorul Ștefan Radu Oprea.

În timpul acestei întâlniri vor fi discutate măsurile care pot fi luate pentru sprijinirea organizațiilor patronale, şi acestea fiind afectate de valul de scumpiri la energie, la gaze.

Avem o iniţiativă legislativă pregătită şi o vom discuta împreună cu reprezentanţii IMM-urilor, astfel, într-un timp foarte scurt, poate săptămâna aceasta, să depunem şi această iniţiativă în Parlament”, a mai spus senatorul PSD Radu Oprea.

De altfel, senatorul social-democrat a ținut să reamintească și faptul că în Parlament s-a înființat o comisie de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii preţurilor la gaze naturale şi energie electrică.

”Sunt membru în această comisie, am avut prima şedinţă, regulamentul a fost votat. Săptămâna aceasta vom începe audierile şi cu certitudine din această comisie vom afla lucruri ce perturbă într-adevăr viaţa, astfel încât să putem veni cu propuneri legislative care să consolideze nişte preţuri mai mici pentru cetăţeni şi pentru IMM -uri”, a încheiat Ștefan Radu Oprea.

Citește și: