Viktor Orban, interviu pentru o publicație din Transilvania despre relația Ungaria – România: „Pacea e o fază excepțională, nu vine de la sine”

Publicat: 12 10. 2025, 22:18
Actualizat: 12 10. 2025, 22:38

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a vorbit despre relațiile dintre România și Ungaria. El a spus că sunt marcate de incertitudine, însă situația reflectă „starea naturală” a legăturilor dintre cele două popoare, având în vedere istoria comună care este plină de conflicte.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Zoltán Kádár, de la publicația Transzilván din Transilvania, acolo unde liderul de la Budapesta a vorbit despre cooperarea regională, identitatea maghiarilor din afara granițelor și legăturile bilaterale dintre cele două state.

Ce a spus Viktor Orban despre relațiile Ungariei cu România

O întrebare esențială este „dacă putem intra în divergență pașnică. Starea naturală nu este aceea că există pace, aceasta este mai degrabă o fază excepțională, nu vine de la sine”, a spus Viktor Orbán, potrivit publicației.

El a afirmat că actualul guvern al României este dispus la cooperare, și a considerat acest lucru „din fericire așa”.

Viktor Orban a participat la Congresul UDMR de la Cluj

Acest interviu vine la scurt timp după participarea sa la Congresul UDMR de la Cluj, acolo Orban a avut un discurs cu accente electorale, în contextul alegerilor parlamentare din Ungaria programate în aprilie anul viitor.

La congres, Orban a trimis și un mesaj comunității maghiare din Transilvania: „În aprilie 2026, patria va avea nevoie de maghiarii din Transilvania. UDMR a dovedit că nu dimensiunea, ci voința conferă ponderea comunității. Întrebarea nu este cât de mare este câinele, ci cât de mult vrea câinele să se lupte”, a spus premierul ungar.

El a adăugat că UDMR nu este o organizație minoritară, ci un „factor de strategie națională”, iar maghiarii din România și Ungaria au un interes comun: menținerea stabilității și a respectului reciproc între națiunile din regiunea Dunării. Orbán a încheiat prin a spune că maghiarii „nu pot conta pe dimensiune, armată sau economie”, ci doar pe „realizări extraordinare” care să le confirme valoarea în fața lumii.

 

Recomandările autorului: