Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Adrian Năstase critică poziția României în raport cu interesele naționale: „Noi suntem în NATO și UE, dar suntem în CONTRATIMP cu istoria”

Adrian Năstase critică poziția României în raport cu interesele naționale: „Noi suntem în NATO și UE, dar suntem în CONTRATIMP cu istoria”

Bianca Dogaru

În cadrul unei ediții a emisiunii Ai aflat! cu Ionuț Cristache, fostul premier Adrian Năstase consideră că România este „mai catolică decât Papa” în relațiile externe și nu știe să profite de momentele favorabile pentru a-și apăra propriile interese, spre deosebire de alte state europene. Urmăriți aici emisiunea integrală

„Suntem membri NATO, membri în Uniunea Europeană, avem interese comune cu membrii NATO, cu membrii Uniunii Europene, dar, ca oricare țară membră NATO sau în Uniunea Europeană, avem dreptul și la interesele noastre specifice. Noi suntem mai catolici decât Papa. Ori, toate țările, dacă ne uităm la Slovacia, la Serbia, dar nu numai, își urmăresc interesele proprii, în funcție, sigur, și de circumstanțe. Noi nu reușim să sesizăm momentele propice, momentele potrivite de istorie. Și în relația cu Rusia s-a întâmplat la fel. Deci, eu cred că aici este marea problemă. Suntem în contratimp cu istoria,” a spus Năstase.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Copil cu dizabilități, exclus de la piscina taberei de vară. Părinții au dat în judecată organizatorii și au câștigat
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Prosport.ro
David Popovici are un desert favorit: „Mamaie, dacă mă auzi, să mă aștepți cu…”
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
Câți ani are cea mai bătrână femeie din lume? S-a născut înainte de tragedia de pe Titanic
Click
Secretul longevității părinților Marinei Almășan, la peste 90 de ani: „În casă miroase ca la Plafar!”. Ce alimente-otravă evită total
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei