Dăncilă, sfaturi pentru PSD: Este foarte bun programul de solidaritate al PSD, dar nu e de ajuns/Trebuie să scoată USR de la guvernare
Fostul premier Viorica Dăncilă a comentat, în cadrul emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, pe tema prestației PSD în cadrul coaliției de guvernare. În viziunea fostei președinte a social-democraților, PSD face o politică socială corectă, o politică de solidaritate care se opune celei de austeritate a Guvernului. Însă, acest lucru nu este suficient.
Viorica Dăncilă a observat că partidul al cărei președinte a fost, PSD, își apără statutul de formațiune politică de orientare socială. Însă, ar trebui să facă mai mult, și anume să vină cu un program propriu de guvernare și apoi să forțeze scoaterea USR de la guvernare.
Avertismentul Vioricăi Dăncilă: PSD va deconta foarte mult
Măsurile Guvernului Bolojan lovesc în primul rând în electoratul PSD, observă fostul premier.
”Nu PSD-ul trece să plece de la guvernare. PSD-ul ar trebui să vină cu un program de guvernare, iar în condițiile în care nu se pune în practică acest program de guvernare ori să dea USR-ul la o parte, ori să facă un pas în spate, pentru că vor deconta foarte mult. Toate aceste măsuri care s-au luat au lovit în principal în electoratul PSD-ului. Bine, și în mediul antreprenorial, care să spunem că este partea PNL-ului, și cu toate că eu am luat mai multe măsuri de dreapta decât de stânga, pentru că cu măsuri de dreapta am avut mai mulți bani la buget ca să ajut pe cei care aveau nevoie de sprijin. Dar dacă nu vor face acest lucru, să știți că vor fi sancționați de populație. Și eu nu aș vrea, eu aș vrea să avem un partid de stânga puternic, să avem un partid de dreapta puternic, dar se pare că în acest moment conduce USR-ul. Un partid care nu a demonstrat prin nimic că poate gestiona problemele acestei țări”.
Mai avem politică externă? Trimitem banii SAFE în pușculița Germaniei
În aceeali intervenție, fostul premier social-democrat a criticat lipsa de viziune în actuala politică externă a României, dar și faptul că programul SAFE nu include clauze benefice pentru industria de armament a țării, ci pentru câștigurile altor țări precum Germania.
”Vorbeam de politică externă și de ministru de externe. Păi în afară de Franța, unde cred că Franța ar vrea să aibă mai degrabă un partener decât cineva care să execute în permanență și de Slava Ucraina și ajutoarele care le dăm în Republica Moldova, ziceți-mi și mie o deschidere către alte țări. Germania, Statele membre ale Uniunii Europene. În Germania, da, s-a dus domnul prim-ministru. Dar ați văzut vreun contract semnat pentru România? Au zis că vom cumpăra tehnică militară de la ei, dar noi nu o producem. Domnul prim-ministru s-a dus să ajute economia Germaniei. Pentru că dânsul s-a dus să cumpere de acolo armament, dar pentru România, de ce nu a făcut-o? Dacă cumpărăm acest armament, de ce? Măcar câteva piese din acest armament să se facă și în România”.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI