Ponta: Miruță a fost membru PSD când am condus eu partidul. E activistul din anii 50

Publicat: 28 01. 2026, 15:29
Actualizat: 28 01. 2026, 15:54

Invitat în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, fostul premier Victor Ponta a dat informații de culise despre actualul ministru al Apărării, Radu Miruță. Astfel, arată fostul premier, useristul este exemplul tipic de politruc numit în funcție pe linie de partid.

Ne-am întors la anii 48 cînd PCR găsea câte un om din producție, un activist de partid și-l punea la Apărare, la Cultură, la Externe, a comentat Ponta în studioul Gândul.

În viziunea fostului președinte al social-democraților, traiectoria lui Miruță este una tipică pe linie de partid: obediență față de acesta, fără legătură directă cu expertiza sau CV-ul profesional.

100% l-a pus partidul. Care e competența dânsului? Criteriul este să dai din gură, să nu te pricepi la nimic. Sigur, dând din gură non stop, apare și dezavantajul că spui o mulțime de prostii. Dacă taci din gură, există șansa să nu se prindă lumea. După care o dai cu Ceaușescu, cu Groenlanda, cu nu știu ce, a completat invitatul. 

Politicianul a mai dezvăluit faptul că Radu Miruță a fost membru PSD ”când am condus eu partidul”.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Ponta ridiculizează ținuta în blugi a lui Radu Miruță la Berlin. ”Nu mă surprinde, dar faptul că noi suntem fraierii Europei…”

Ponta susține că Maia Sandu trebuia adusă să candideze în România anul trecut. “Le-a stricat Trump planurile”