Prima pagină » ALEGERI 2024 » Marcel Ciolacu: Mă bucur că eu și colegii mei din Guvern NU suntem ca alți foști politicieni care doar au promis și nu au făcut până la urmă

Marcel Ciolacu: Mă bucur că eu și colegii mei din Guvern NU suntem ca alți foști politicieni care doar au promis și nu au făcut până la urmă

Cristina Corpaci

Marcel Ciolacu, aflat miercuri, pe Autostrada A7, lotul 4, de pe secțiunea Buzău – Focșani, a declarat că România are în sfârșit parte de investiții. Mai mult, premierul a mai menționat că: „Mă bucur că nu sunt ca, nici colegii mei din acest guvern, indiferent de culoare politică, nu suntem ca alți foști politicieni care doar au promis și nu au făcut până la urmă. Este evident că vorbim de lucruri concrete.”

Președintele PSD a declarat că: „După 30 de ani, în sfârșit, vorbim de investiții evidente, atât în infrastructură, cât și în învățământul dual. S-a pornit și primul spital regional la Iași.  Am văzut-o și pe doamna președinte de la Bacău se pornește și spitalul de la Bacău, este și spitalul de la Focșani, dimensionat totuși într-o limită, astfel încât să fie sustenabil, dar este de aproape 300 de milioane de euro. Deci reechilibrăm zonele de dezvoltare.”

Urmează cum o să fie și normal. Momentul în care ai autostrăzi, ai eficiență, ai competitivitate automat și sunt ferm convins că viitoarea provocare vor fi încărcări și descărcări de pe autostradă. Unde vor veni. Cum e normal. Investiții, investiții în zona privată și aici ne întoarcem la acel plan pe care îl avem pe următorii 4 ani, de reindustrializare, de investiție în zona de procesare și mergem astăzi cu domnul președinte. O să merg la o fabrică ta celebră în în Vrancea și în Focșani de procesare în industria alimentară, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

În același timp, premierul spune că este mulțumit de activitatea guvernului pe care îl conduce, de toți miniștri PSD și PNL.

Chiar mă simt mândru astăzi, mai ales că e o zi atât de superbă și în sfârșit mă bucur că nu sunt ca, nici colegii mei din acest guvern, indiferent de culoare politică, nu suntem ca alți foști politicieni care doar au promis și nu au făcut până la urmă. Este evident că vorbim de lucruri concrete, a mai menționat Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, despre varianta Ilie Bolojan-premier: „Nu am nici cea mai mică problemă de a lucra cu domnul Bolojan”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Reacția lui George Simion după ancheta despre șeful SPP, Lucian Pahonțu
Cancan.ro
Pensia lui Viorel Lis, dezvăluită de Oana. Câți bani primește fostul edil al Capitalei
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Relațiile diplomatice cu Ungaria scârțâie: Péter Magyar s-a văzut cu toți omologii vecini importanți, mai puțin cu Bolojan. Problema diplomației românești, analizată de un expert
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
Ce pensie are Viorel Lis. Oana: „Într-un weekend am cheltuit 4500 de lei”
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Vedeta OnlyFans, lovită și urmărită de amantul-pompier! Cum a aflat soțul ei despre aventură
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine