Prima pagină » ALEGERI 2024 » Toni Greblă, despre HAOSUL de la Sectorul 1: ,,De această organizare răspund primarii, conform legii”

Toni Greblă, despre HAOSUL de la Sectorul 1: ,,De această organizare răspund primarii, conform legii”

Președintele AEP, Toni Greblă, a declarat într-o intervenție la Antena 3 că de proasta organizare de predare a proceselor verbale se ocupă, conform legii, primarii de sector. Cu alte cuvinte, primarul Clotilde Armand ar fi trebuit să organizeze acest proces într-un spațiu mai organizat.

Toni Greblă a precizat că haosul după procesul de votare a fost ca urmare a ,,unui cumul de cauze. Sigur că și numărul de buletine a contat. Apoi a contat proasta organizare a fluxului și a încăperilor, a spațiilor în care se desfășoară această activitate.”

Au mai intervenit și unele șicane făcute de anumite persoane interesate, care au întârziat, au blocat adoptarea unor sau realizare a unor anumite măsuri. Au fost multiple cauze și nu pot să generalizez, a spus Greblă.

Șeful Autorității permanente electorale a precizat că acolo unde au existat cozi, iar oamenii au stat zeci de ore ca să predea sacii cu buletinele de vot, este vorba despre faptul că primarii, cei care au organizat alegerile nu și-au făcut treaba.

Unele circumscripții, birouri de circumscripție au terminat foarte repede această operațiune, altele, uite, o prelungesc până mâine. Este vorba și de o organizare care a pornit de la proasta soluție de a găsi un spațiu improvizat  pentru un birou electoral de sector. De această organizare răspund primarii, conform legii. Repet, primarii au această obligație să asigure spațiile corespunzătoare tuturor birourilor din circumscripția lor, din zona lor de activitate și dotarea acestor birouri, a mai spus Greblă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu