Prima pagină » Coronavirus » Alexandru Rafila: „Suntem pe primul loc în lume în ceea ce priveşte mortalitatea raportată la populaţie”

Alexandru Rafila: „Suntem pe primul loc în lume în ceea ce priveşte mortalitatea raportată la populaţie”

Alexandru Rafila: „Suntem pe primul loc în lume în ceea ce priveşte mortalitatea raportată la populaţie”

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, avertizează că numărul de decese de COVID-19 este similar cu cel al victimelor din al Doilea Război Mondial, iar autoritățile trebuie să găsească soluții pentru această problemă.

„Preocuparea foarte mare este legată de numărul uriaș de cazuri și de numărul extrem de mare de decese – suntem, pe primul loc în lume în ceea ce privește mortalitatea raportată la populație. Una dintre soluții (propuse de OMS – n.r.) este creșterea numărului de persoane vaccinate – asta e o soluție care poate să prevină valurile ulterioare, în primăvară, mai ales”, a declarat Alexandru Rafila, luni, la Digi24, precizând că „situația este fără precedent în regiunea europeană a OMS”.

El a precizat că zilele următoare va veni în țară „un expert OMS specializat în astfel de situații de criză de sănătate” și spune că este încrezător că se va găsi „o soluție să nu mai fie atâția morți”.

„În ultima săptămână au fost 2.300 de morți, este fără precedent, cred, după al Doilea Război Mondial”, a mai spus Rafila.

Rafila mai spune că rata mare de pozitivare, de 25-30%, arată o transmitere intensă comunitară a virusului și avertizează că acest număr este în relație cu numărul deceselor.

„Numărul de decese va trena după câteva săptămâni de la înregistrarea acestui număr mare de cazuri, adică avem o rată de fatalitate de circa 3% în ceea ce privește decesele și asta este extrem de mult la numărul uriaș de cazuri pe care îl avem”, a mai explicat Alexandru Rafila.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SHOW de forță la Belgrad! MII de oameni, în arenă pentru candidatura lui Vucic la funcția de premier
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
Mediafax
INCREDIBIL! Cum a reușit un câine jucăuș să-i provoace stăpânului său o PAGUBĂ de 112.000 de euro
Click
Scene revoltătoare! Ian a urinat pe scenă, chiar în fața publicului. Tzancă Uraganu și Jador au răbufnit
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!