Cercetătorul Jurma, dezvăluiri esențiale despre tulpina sud-africană: „Am putea ajunge să ne vaccinăm anual împotriva COVID” (INTERVIU EXCLUSIV)

Cercetătorul Jurma, dezvăluiri esențiale despre tulpina sud-africană: „Am putea ajunge să ne vaccinăm anual împotriva COVID” (INTERVIU EXCLUSIV)
Cercetătorul care a făcut predicții corecte despre evoluția COVID-19: „Pandemia poate fi complet oprită până în toamnă!” Ce spune despre vaccinul anti-COVID (EXCLUSIV)
Publicat: 11/02/2021, 17:00
Actualizat: 11/02/2021, 17:14

Octavian Jurma, medicul și cercetătorul din Timișoara care a făcut predicții dovedite corecte ale evoluției epidemiei, a explică într-un interviu pentru GÂNDUL.RO importanța prioritizării vaccinării cadrelor didactic, în contextul redeschiderii școlilor. Totodată, medicul epidemiolog atrage atenția asupra tulpinii africane, subliniind că „pandemia produce mai repede tulpini decât putem noi să le împiedicăm să se răspândească”, astfel încât, am putea ajunge să ne vaccinăm anual împotriva COVID-19.

Școala, un risc epidemiologic

Reporter: Au început școlile, dar foarte multe cadre didactice nu au reușit să se vaccineze, deoarece nu erau locuri. Ce este de făcut?

Octavian Jurma: Introducerea profesorilor în campania de vaccinare ar fi avut și un impact epidemiologic. Autoritățile au luat în calcul criteriul de risc personal, criteriul de risc economic, dar nu și criteriul de risc epidemiologic, în sensul că, dacă respectiva persoană se infectează, ce șanse are să răspândească boala. Am redeschis școlile deja și avem un risc epidemiologic clar. În Maramureș a fost confirmat un elev de clasă primară și un învățător de la școli diferite și știm foarte bine că este nevoie de un singur caz ca acestea să se înmulțească”, explică cercetătorul.

Școala la noi este un risc epidemiologic în sine, prin natura școlii, prin spațiile din clasă, prin amestecul de populație. Vaccinarea prioritară profesorilor ar avea sens și din punct de vedere al riscului epidemiologic, real, profesorii sunt un risc mult mai mare decât elevii. Criterul de esențialitate + cel de risc epidemiologic justifică prioritizarea vaccinării profesorilor, mai ales începând de jos în sus. Spre exemplu, învățătorii ar trebui vaccinați cu prioritate. Clasele primare rămân deschise și în scenariul roșu, deoarece s-a scos acel prag de șase la mie. Astfel că, aceste clase pot fi deschide până la 10 la mie, iar învătătorii sunt expuși la niște condiții la care doar medici mai sunt expuși”, mai spune Octavian Jurma.

700 de teste la 100.000 de locuitori, săptâmânal

Reporter: Se schimbă modul de calcul al ratei de infectare, iar focarele de COVID-19 vor fi incluse în calcularea incidenței. Ce schimbări aduce acest lucru?

Octavian Jurma: Este un lucru pentru care eu am militat luni de zile. Scăderea acestor cazuri  sub pretextul că sunt un focar a devenit pentru unele județe o modalitate de a reduce artificial și să scadă chiar și jumătate din cazurile confirmate în județul respectiv. Rămâne de corectat numărul de teste, pentru că dacă toată lumea ar testa ca în Timiș, de exemplu, România ar face în medie peste 40.000 teste în fiecare zi raportat la o sută de mii de locuitori cum se face în Timiș. Rata de testarea a devenit de mai mult timp un indicator european pe care noi nu-l monitorizăm oficial. Media națională este de 700 de teste la 100.000 de locuitori pe săptămână, în Timiș  avem în jur de 1700, mult mai mult decât media națională.Dacă s-ar ajunge la nivelul din Timiș am depăși 40.000 teste pe zi.

Reporter: Din punct de vedere epidemiologic, putem ajunge să închidem din nou școlile?

Octavian Jurma: E foarte clară nevoia deschiderii școlilor, este clar ce avem de făcut, dar pandemia este cea care face regulile. Nu cred că suntem în situația în România să se închidă școlile ca în alte țări pentru că, din punct de veedere politic ar fi un dezastru, iar pandemia la noi este foarte puternic politizată. Sunt măsuri luate mai degrabă din criterii politice decât epidemiologice. Chiar și revenenirea la indicatorul calculat standard este un lucru bun deoarece va muta localități din scenariul verde în cel galben, și astfel va scădea puțin riscul epidemiologic.

Reporter: Africa de Sud a oprit vaccinările cu serul de la AstraZeneca. Ne putem aștepta ca această tulpină să fie deja pe teritoriul țării noastră și dacă da, cum împiedicăm transmiterea ei?

Octavian Jurma: Avem un focar enorm de focar de tulpina africană în Austria, știm foarte bine că au fost niște români care au fost acolo și nu respectau regulile, iar probabilitatea ca aceștia să o aducă este mare. Nu aș fi surprins ca într-o lună, două să secvențiem și tulpina africană, care este mult mai periculoasă, reinfectează cu mult mai multă ușurință oamenii care au fost infectați deja. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să ne trezim cu un al patrulea val format din tulpina africană. Singurul lucru prin care putem împiedica acest lucru este să avem o imagine foarte corectă a felului în care virusul circulă în România, și mai ales să testăm și să secvențiem tot ce intră în țară. Pandemia trebuie tratată ca un război, trebuie să alocăm resurse pe toate planurile, iar întreaga societate trebuie să se mobilizeze.

„Masca trebuie purtată mult timp de acum încolo”

Reporter: Ce facem cu purtarea măștii după vaccinare? Auzim, din ce în ce mai des, întrebări „de ce trebuie să purtăm masca dacă ne vaccinăm”. Ce le spunem acestor oameni?

Octavian Jurma: Pandemia produce mai repede tulpini decât putem noi să le împiedicăm să se răspândească. Pe lângă vaccinare, trebuie să folosim și uneltele clasice: testare și izolare și trebuie să purtăm masca mult timp de acum înainte pentru că nu știm ce circulă. Vaccinul ne protejează de tulpina curentă, de cea britanică care va deveni cel mai probabil dominantă în România în cursul lunii martie, dar nu și de cea africană. În cazul tulpinii africane, este alarmant numărul foarte mare de reinfectări, faptul că se reinfectează oameni care au trecut prin boală și au scăpat și s-ar putea să nu mai scape. Asta ce înseamnă. Când tragi linie și le aduni pe toate înseamnă că va trebui să ne vaccinăm anual. Știm deja că pentru tulpina africană este nevoie de un nou vaccin. Era mult mai simplu să oprim pandemia cum s-a întâmplat în Noua Zeelandă, în Australia, când erau zeci sau sute de cazuri. Țările din Occident iau măsuri, inclusiv în Marea Britanie se testează enorm, s-a închis tot. Aceste țări nu mai vor să treacă prin acel coșmar încă o dată cum se întâmplă în Africa de Sud sau Brazilia. Prin urmare, vor să închidă, să sterilizeze, să vaccineze și sunt convins că apoi vor acționa la fel de agresiv și timpuriu cum se acționează și în Australia și Noua Zeelandă”, a mai spus Octavian Jurma.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Fenomen uluitor în România. Toți șoferii trebuie să-și spele mașinile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Câți bani a strâns Selly până acum: "Până la 18 ani am cheltuit foarte mulți...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?