Prima pagină » Coronavirus » Ciucă, despre certificatul verde la locul de muncă: „Am convenit să găsim soluții pentru a fi reintrodus în dezbaterea Parlamentului”

Ciucă, despre certificatul verde la locul de muncă: „Am convenit să găsim soluții pentru a fi reintrodus în dezbaterea Parlamentului”

Radu Cristian

Premierul României, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a găsi soluţiile prin care actul normativ privind certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului, iar în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să poată să fie aplicat.

„Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament. Şi în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să poată să fie aplicat”, a afirmat Ciucă, aflat într-o vizită la Giurgiu, întrebat când va putea fi aplicat certificatul verde la locul de muncă.

Premierul nu a precizat când ar putea fi adoptată legea. „Daţi-mi voie să nu estimez un timp”, a spus el.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală”, a afirmat premierul.

Șeful executivului a mai fost întrebat despre posibilitatea eliberării certificatului verde şi la zece zile după prima doză, însă Nicolae Ciucă a arătat că ministrul Sănătăţii, împreună cu ceilalţi specialişti, va veni cu o propunere concretă în cuprinsul proiectului de lege care va fi supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi atunci se vor stabili soluţiile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ