Prima pagină » Coronavirus » COVID – 19. Tarom nu mai zboară deloc pe cursele interne, de azi

COVID – 19. Tarom nu mai zboară deloc pe cursele interne, de azi

Nicolae Oprea
COVID – 19. Tarom nu mai zboară deloc pe cursele interne, de azi

Compania naţională de transport aerian Tarom a anunţat că începând de miercuri, de la ora 12.00, suspendă operarea pe cursele interne pentru următoarele 14 zile, iar de joi va suspenda operarea în Franţa şi Germania, pentru cel puţin 14 zile.

„Dragi pasageri, ca urmare a noilor restricţii impuse pentru limitarea  răspândirii infectarii cu Covid-19 la nivelul companiei s-au luat următoarele măsuri: începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00 (ora aterizării), am ales să suspendăm operarea pe cursele interne pentru următoarele 14 zile; începând cu data de 26 martie 2020 vom suspenda operarea în Franţa şi Germania,  pentru cel puţin 14 zile”, arată un comunicat publicat de companie pe contul de Facebook.

Potrivit sursei citae, toţi pasagerii afectaţi de suspendarea acestor curse pot opta pentru reprogramarea pe date ulterioare a călătoriilor fără penalizare sau rambursarea integrală a biletelor/tronsoanelor neutilizate.

„Pentru efectuarea modificărilor vă rugăm să contactaţi agentul emitent sau orice agenţie Tarom (…) Având în vedere numărul foarte mare de solicitări din această perioadă, deşi personalul suport a fost suplimentat, va dura o perioadă până când se va da curs tuturor solicitărilor”, se mai precizează în comunicatul companiei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...