Prima pagină » Coronavirus » Polițist de doar 47 de ani, răpus de COVID-19: „Era mereu cu zâmbetul pe buze”

Polițist de doar 47 de ani, răpus de COVID-19: „Era mereu cu zâmbetul pe buze”

Polițist de doar 47 de ani, răpus de COVID-19: „Era mereu cu zâmbetul pe buze”

Un polițist în vârstă de 47 de ani a fost răpus de COVID-19 după ce a contractat virusul SARS-CoV-2. Acesta activa în cadrul Poliţiei Oraşului Dolhasca.

Liviu Cojocar, agent şef-principal de poliţie, avea doar 47 de ani și era tatăl unei tinere în vârstă de 23 de ani „de care era extrem de mândrul”. Acesta făcea parte din promoţia 1993 a Şcolii de Agenţi de Poliţie Câmpina.

Polițist în vârstă de 47 de ani, răpus de COVID-19

Preşedintele executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, Bogdan Bănică, a anunțat decesul polițistului pe blogul său.

„Părea că evoluţia stării de sănătate era favorabilă, când aproape brusc, azi dimineaţă, la ora 03.55 inima lui a încetat să mai bată, iar cadrele medicale, cu toată implicarea şi efortul depuse, nu au reuşit să-l readucă la viaţă”, a transmis acesta.

De asemenea, liderul de sindicat a relatat că îl cunoștea de 20 de ani pe Liviu Cojocar, despre care scrie că „nu l-am văzut o singură dată trist sau îngândurat”.

„Era mereu cu zâmbetul pe buze, debordând de viaţă şi de optimism. Totodată, era foarte devotat uniformei albastre şi meseriei de poliţist. Încă de anul trecut îndeplinea condiţiile de pensionare dar a ales să rămână în sistem şi să-şi slujească în continuare ţara. «Bog, îmi place atât de mult ceea ce fac de 26 de ani, încât o să lucrez în Poliţie până mă va scoate calculatorul la pensie», îmi spunea Liviu…”, a mai transmis Bogdan Bănică.

Încă un polițist a fost răpus COVID-19. Leonard Lupu avea doar 45 de ani. „A ales să meargă la ceruri!”

Leonard Lupu, un angajat cu vechime la Poliția Locală din Vaslui, a murit după ce s-a infectat cu COVID-19. Omul legii avea doar 45 de ani și era foarte apreciat în branșă.

Premiat cu distincția „Polițiștul local al anului”, Leonard Lupu era internat, în stare gravă, pe secția ATI a Spitalului Județean Vaslui. În ciuda efortului depus de medici, bărbatul a pierdut lupta pentru viață, joi seară, lăsând în urmă multă durere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...