Prima pagină » Criza politică » Klaus Iohannis mesaj la doi ani de la începutul războiului: Ezitările sau întârzierile în privința Ucrainei oferă avantaje agresorului

Klaus Iohannis mesaj la doi ani de la începutul războiului: Ezitările sau întârzierile în privința Ucrainei oferă avantaje agresorului

Klaus Iohannis mesaj la doi ani de la începutul războiului: Ezitările sau întârzierile în privința Ucrainei oferă avantaje agresorului

Președintele Klaus Iohannis, a transmis vineri un mesaj în cadrul evenimentului de marcare a doi ani de răspuns al României la situația refugiaților din Ucraina. Mesajul său a fost prezentat de Cătălina Galer, Consilier de stat la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă.

Președintele Iohannis a punctat, în mesajul său, că „ezitările sau întârzierile în privința Ucrainei oferă avantaje agresorului”.

Mâine se vor împlini doi ani de la declanșarea celei mai mari invazii militare din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, o acțiune nejustificată și ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, cu implicații majore asupra securității și a stabilității întregii regiuni. Acești doi ani au fost marcați de suferințe inimaginabile, de pierderi de vieți omenești, de dramele a milioane de oameni care au fost nevoiți să își abandoneze casele și să se despartă de familii, de masacre teribile, de distrugeri ireparabile ale caselor, clădirilor, monumentelor și infrastructurii, toate lăsând în urmă o durere imensă, afirmă președintele.

Șeful statului a subliniat solidaritatea românilor în sprijinul poporului ucrainean, care au arătat „empatie, toleranță și altruism” pentru refugiați.

România a demonstrat încă de la începutul conflictului că îi este alături statului vecin, iar românii au arătat solidaritate și generozitate remarcabile. Atât autoritățile române, cât și societatea civilă au lucrat în strânsă colaborare cu agențiile internaționale pentru a oferi sprijinul necesar celor care ne-au trecut granița și îndeosebi celor care au găsit adăpost în România. În acest cadru, transmit mulțumiri tuturor celor implicați în procesul de gestionare a răspunsului pentru refugiați. Empatia, toleranța și altruismul de care au dat dovadă și pe care continuă să le manifeste sunt demne de recunoaștere și apreciere.

„Europa trebuie să fie unită, pentru că doar așa pot fi garantate democrația, libertatea și securitatea”, a mai transmis Iohannis.

Este important ca Europa să rămână unită, în ciuda dificultăților cu care se confruntă, să continue să furnizeze ajutorul de care Ucraina are nevoie în aceste momente critice, fiindcă doar în acest mod democrația, valorile, libertatea și securitatea pot fi apărate și garantate. Având în vedere situația extrem de complicată din țara vecină, incertitudinea cu privire la sfârșitul războiului persistă. Am fost, în acești doi ani, martori ai unor evenimente devastatoare: bombardamente, familii distruse, civili uciși în mod barbar. Și tocmai aceste imagini ale ororilor comise de Federația Rusă sunt cele care ne obligă să rămânem angajați ferm în sprijinirea necondiționată a Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie.

Sursa foto: Administrația prezidențială

CITEȘTE ȘI:

Gen. Eugen Bădălan: „Putin ar putea să agreseze spațiul euro-atlantic numai după obținerea unei victorii în Ucraina!”

România a notificat aliații NATO că intenționează să-l propună pe Klaus Iohannis secretar general al Alianței. Mircea Geoană confirmă pentru Gândul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump își caută deja succesorul! Cursa pentru viitorul Partidului Republican a început la o zi după alegeri
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, de la Antena 1, pentru cele 9 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
S-a întors din drum pentru un bilet de 10 euro și a dat lovitura! Un elev a câștigat o avere la loto
Click
Cum arăta Cristi Brancu la începutul carierei sale. Ce s-a schimbat după 35 de ani de presă: „Ne-am născut la timp”
Digi24
Paradoxul „înțelegerii motorinei” dintre Trump și Putin. Dictatorul rus a trimis, dar companiile din SUA refuză să cumpere
Cancan.ro
Roxana Vașniuc, acuzații GRAVE la adresa fostului soț. Motivul pentru care vedeta nu își poate vedea fiica
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce are în comun creierul unui bebeluș cu cel al unui bolnav de Alzheimer?
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!