Casa Miclescu, una dintre clădirile istorice ale României, ajunsă o ruină, va fi expropriată. Statul va plăti 1,7 milioane de euro pentru imobilul unde familii celebre se întâlneau pe vremuri (DOCUMENTE EXCLUSIVE)

Sofocle scria că ”timpul este un zeu blând”, numai că – dincolo de această filozofie strânsă în doar cinci cuvinte – pofta insațiabilă a timpului de a consuma oameni și lucruri nu poate fi pusă niciodată la îndoială. Casa Miclescu, monument istoric în stil neoromânesc situat pe Șoseaua Kiseleff nr. 35-37, nu a luptat, în decursul istoriei sale, numai cu trecerea anilor, dar și cu inconsecvența, indiferența și delăsarea. 

Clădirea a fost construită la începutului secolului trecut, arhitectul care a conceput planurile fiind Ion Mincu. Demarate la începutul anului 1900, lucrările au fost întrerupte, o perioadă, din cauză că pictorul G.D. Mirea s-a confruntat cu grave probleme financiare. În 1904, casa a fost cumpărată de un avocat, descendent al familiei boierești moldovenești Miclescu.

Jean Miclescu a fost, în cele din urmă, cel care a pus la dispoziție banii necesari ridicării Casei Miclescu, iar în perioada antebelică și apoi în cea interbelică, splendida clădire s-a transformat într-un punct de atracție al elitei bucureștene și a devenit locație mondenă a Capitalei.

Informațiile din presa vremii transmiteau că în Casa Miclescu erau organizate, cu regularitate, baluri elegante și întâlniri săptămânale ale aristocraților acelor vremuri, printre care pot fi amintiți membri ai unor importante familii precum Cantacuzino, Brâncoveanu, Sturdza, Carp, Greceanu sau Odobescu.

GÂNDUL.RO a intrat în posesia unor informații de ultimă oră despre acest imobil aflat într-o stare avansată de degradare, deși este inclus pe Lista monumentelor istorice din municipiul București, și le prezintă ÎN EXCLUSIVITATE.

Pe ordinea de zi a unei viitoare ședințe a Consiliului General al Municipiului București va fi introdus un proiect de hotărâre privind aprobarea exproprierii imobilului și a terenului aferent.

Casa Miclescu, lăsată intenționat să se degradeze?

Imobilul din Șoseaua Kiseleff 35-37 este deținut, încă din anul 2005, de Valentin Veselovski, inginer, membru al Asociației pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, fiul regretatului compozitor Vasile Veselovski.

Informațiile obținute, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO mai arată că, alături de Valentin Veselovski, apar în calitate de proprietari ai imobilului-monument istoric și Sică Pușcoci, fost impresar de fotbal, dar și Maria Ioana Miclescu, fosta soție a lui Radu Alexandru Miclescu, decedat în 2019.

Proprietarii ”Casei Miclescu”

Potrivit informațiilor apărute în presă, de-a lungul timpului, proprietarii Casei Miclescu – neavând avizele necesare pentru a construi pe respectivul teren – ar fi lăsat imobilul să se degradeze, motiv pentru care Ministerul Culturii ar fi declanșat o acțiune în instanță.

Totul s-a întâmplat în 2006, acuzația fiind de ”infracțiunea de distrugere a unui monument istoric”. Totuși, Judecătoria Sectorului 1 a decis neînceperea urmăririi penale.

”… neînceperea urmăririi penale pe motiv că legea nu prevede sancționarea pasivității cu privire la degradarea unui monument, ci doar a împiedicării măsurilor de conservare ori de salvare a monumentului”, au decis magistrații.

Ministerul Culturii, aviz favorabil pentru inițierea exproprierii

Considerând că starea din ce în ce mai degradată a imobilului-monument istoric va avea ca rezultat distrugerea integrală a acestei clădiri, Ministerul Culturii a emis, în 2019, un AVIZ FAVORABIL pentru inițierea procedurii de expropriere, iar această decizie a fost luată și în urma unei solicitări – transmisă prin adresa nr. 1079/27.02.2019 – a Direcției Cultură, Învățământ, Turism din Primăria Municipiului București (PMB).

”Solicitarea propune inițierea procedurii de expropriere a imobilului care beficiază de regimul de protecție de monument istoric clasat în Lista monumentelor istorice sub denumirea Casă (…), în scopul creșterii calității vieții, reabilitării infrastructurii urbane, îmbunătățirii serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale, precum și dezvoltării structurilor de sprijinire a afacerilor.

În contextul prevederilor Legii 33/1994, republicată (…) și ale Legii 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (…) și în baza prevederii articolului 10, alin. 3 din Legea 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată (…), se emite de către Ministerul Culturii și Identității Naționale prezentul AVIZ FAVORABIL pentru inițierea experoprierii pentru cauză de utilitate publică, în vederea realizării de lucrări de protecție și de restaurare a monumentului istoric Casa (n.red. – Miclescu)”, se menționează în respectivul aviz emis de Ministerul Culturii, în 2019, sub semnătura ministrului Daniel Breaz.

Avizul favorabil al Ministerului Culturii, emis în 2019

Concluziile Raportului de Evaluare a Casei Miclescu: ”Inspecție doar la exterior. Pericol iminent de prăbușire”

Inițierea unei proceduri de expropriere implică și întocmirea unui Raport de Evaluare referitor la valoarea proprietății vizate, iar GÂNDUL.RO prezintă, ÎN EXCLUSIVITATE, concluziile acestui raport.

Este vorba despre ”valori de despăgubire” estimate, care au fost calculate în funcție de cursul valutar din 8 februarie 2021, respectiv 4,8740/euro.

Astfel:

  • Suprafață totală teren ce se expropriază – 3.460 mp.
  • Suprafață totală construcții – 1.091 mp.
  • Valoare justă de despăgubire teren – 6.364.488,70 lei.
  • Valoare justă de despăgubire construcții – 2.045.171,09 lei
  • Valoare justă de despăgubire totală – 8.409.659, 79 lei
Extras din Raportul de Evaluare

Inspecția Casei Miclescu a fost efecuată pe data de 5 februarie 2021, dar ”doar la exterior”, interiorul neputând fi inspectat din cauza ”stării extrem de degradate și a pericolului iminent de prăbușire”.

Evaluatorii au constatat ”starea avansată de degradare” a imobilului-monument istoric:

  • acoperiș degradat, lipsă pe anumite zone
  • lipsă ferestre și geamuri
  • tencuieli exterioare căzute și exfoliate

Casa Miclescu, clădire încadrată în categoria de urgență privind riscul seismic

Strategia de protejare a monumentelor istorice – potrivit prevederilor art. 2 din Legea 422/2001 – etichetează drept ”prioritare” consolidarea și restaurarea imobilelor din patrimoniu.

La Primăria Generală a Capitalei a fost întocmit un REFERAT DE APROBARE al viitoare exproprieri a imobilului monument-istoric Casa Miclescu, argumentându-se și că ”acesta se află într-o stare de degradare accentuată” și, ”pentru prevenirea degradării acestui imobil”, este nevoie de o intervenție urgentă.

Mai mult, Casa Miclescu nu este numai un imobil inclus pe Lista monumentelor istorice, dar – conform Listei imobilelor expertizate tehnic din punct de vedere al riscului seismic – ”imobilul se regăsește la poziția 1.087, fiind încadrat în categoria de urgență”.

Primăria Municipiului București a emis acest referat de aprobare ținând cont de avizul Ministerului Culturii, dar și de informațiile transmise de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc seismic.

Extras din Referatul de aprobare al exproprierii imobilului ”Casa Miclescu”

Cum și când va fi virată suma de 8.409.659, 79 lei către proprietari

ÎN EXCLUSIVITATE, GÂNDUL.RO prezintă extrase din Proiectul de Hotărâre care urmează să fie analizat în ședința Consiliului General al Municipiului București, în urma primirii avizelor favorabile pentru inițierea acestei proceduri de expropriere a unui imobil cu certă valoare arhitecturală și culturală.

Proprietarii acestui imobil-monument istoric vor fi despăgubiți cu suma de 8.409.659, 79 lei (aproximativ 1,7 milioane de euro), urmând ca banii să fie transferați într-un cont deschis ”pe numele expropriatorului” – aflat la dispoziția celor 3 proprietari – până la sfârșitul acestui an, termenul fiind 31 decembrie 2021.

  1. Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a imobilului-monument istoric aflat în proprietate privată, compus din teren în suprafață de 3.460 mp și construcții în suprafață totală de 1.091 mp, situat în Șos. Kiseleff nr. 35-37, Sector 1 București, în vederea lucrărilor de conservare și protejare de interes public local, expropriator fiind Municipiul București (…).
  2. Se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilul monument istoric aflat în proprietate privată, compus din teren în suprafață de 3.460 mp și construcții în suprafață totală de 1.091 mp, suma globală totală estimată a despăgubirilor, în valoare de 8.409.659, 79 lei (…).
  3. Suma prevăzută la articolul 2 al acestei prezentei hotărâri se va vira până la data de 31.12.2021, într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului, la dispoziția proprietarilor, în vederea acordării despăgubirilor, în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii, se menționează în proiectul de hotărâre.
Extras din proiectul de hotărâre CGMB

Cine va administra imobilul monument-istoric după expropriere

Din informațiile inserate în acest proiect de hotărâre prin care exproprierea în cazul imobilului-monument Casa Miclescu va deveni realitate, mai reiese și că – ulterior acordării despăgubirilor către proprietari și a finalizării tuturor procedurilor de transfer ale dreptului de proprietate – imobilul va intra în administrarea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

  • Ulterior finalizării procedurilor de trasnsfer ale dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în proprietate privată, compus din teren în suprafață de 3.460 mp și construcții în suprafață totală de 1.091 mp, menționat la art. 1, se înscrie în inventarul domeniului public al Municipiului București și e aprobă transmiterea acestuia în administrarea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, pentru efectuarea lucrărilor de conservare și protejare de interes public local, se mai arată în proiectul de hotărâre prezentat, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO.

Casa Miclescu în perioada regimului comunist

Imobilul monument-istoric a cunoscut perioade bune, dar a fost afectat, iremediabil, în perioada comunistă. Casa Miclescu a fost naționalizată în 1948 și trecută în patrimoniul ICRAL Herăstrău. Proprietarul Miclescu s-a ales și cu 3 luni de închisoare, după a refuzat în semn de protest să mai achite impozitul pe locuință.

Motivul său era reprezentat de faptul că autoritățile comuniste din acea vreme nu i-au mai plătit pensia de colonel după abdicarea Regelui Mihai. Soția sa, refuzând să părăsească imobilul, a fost nevoită să locuiască în camerele care – altădată – erau rezervate doar servitorilor.

Casa Miclescu a fost, apoi, închiriată Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar filmările la ”Felix și Otilia” s-au desfășurat chiar aici (”Casa familiei Giurgiuveanu”).

Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Mesajul transmis de Mihaela Rădulescu de ziua de naștere a iubitului ei, Felix Baumgartner: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii